Povestea imperiului Bulgari. Cine a foat grecul bijutier care a creat totul
Brandul de lux Bvlgari a fost creat de un bijutier grec mutat la Roma, în secolul XIX.
Bulgari, sau după numele cunoscut în celebrele cercuri de modă, BVLGARI, este un bijutier ce a construit un brand de renume internațional. Renumele câștigat se datorează bijuteriilor, ceasurilor, parfumurilor, accesoriilor și obiectelor de pielărie de foarte bună calitate. În prezent brandul deține magazine, hoteluri și resorturi peste tot în lume, astfel că nimic nu mai seamănă cu începuturile modeste ale casei de modă, scrie Greek Reporter.
Nimeni nu și-ar fi imaginat că micul butic de bijuterii al unui grec muncitor și diligent, pe numele său Sotirios Voulgaris, deschis în Roma în 1884, ar putea ajunge un brand de renume internațional.
Creatorul acestui brand s-a născut în martie 1857, în regiunea Epirus din Grecia și era unul dintre cei 11 frați. Părinții săi se numeau Georgios Voulgaris, tatăl și Eleni Stronggaris, mama.
Italia, pentru noi începuturi
În 1880, Sotirios s-a mutat în Italia, cu doar câțiva bănuți în buzunarele sale, făcând schimbarea în speranța de a avea un viitor mai bun. Talentul și dexteritatea sa în lucrul cu metalele prețioase și pietre scumpe i-au obținut câteva lucrări, care l-au ajutat să își deschidă propriul magazin câțiva ani mai târziu. În primii ani ai magazinului, Bvlgari a ieșit în evidență cu bijuteriile din argint inspirate din moda Greciei antice, dar și din moda Bizantină și Romană.
În 1932, Sotirios a murit la vârsta de 75 de ani, lăsând moștenire fiilor săi Giorgio și Constantino, bazele actualului brand. Cei doi au dat numele, forma și anvergura brandului pe care le vedem astăzi. Logo-ul celebru a fost folosit pentru prima dată în 1934, afișat deasupra magazinului din Via Condotti.
Una dintre moștenitorare s-a stins din viață
Una dintre moștenitoarele casei de lux Bvlgari, a murit la vârsta de 93 de ani. Anna Calissoni Bulgari a murit la vârsta de 93 de ani. Ea a fost una dintre moştenitoarele dinastiei italiene de bunuri de lux Bvlgari. Anunțul a fost făcut de un purtător de cuvânt al familiei, potrivit DPA, scrie Agepres. Decesul a avut loc vineri la Aprilia, un oraş aflat la sud de Roma.
Pe prima pagină a ziarelor
Anna Bulgari a ţinut prima pagină a ziarelor în 1983 atunci când ea şi Giorgio, fiul său adolescent, au fost răpiţi din locuinţa lor. Ei au fost ţinuţi captivi săptămâni întregi înainte de a fi eliberaţi după plata unei răscumpărări.
Răpitorii au tăiat o parte dintr-o ureche a băiatului şi au trimis-o familiei, au raportat duminică mass-media italiene.
După acest episod, Anna Bulgari a trăit o viaţă retrasă. Soţul ei, care a decedat, a fost primar în Aprilia, potrivit presei italiene. Grupul francez LVMH, cel mai mare retailer de bunuri de lux din lume, a cumpărat compania italiană Bvlgari în 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News