Băsescu a vorbit la telefon cu Joe Biden
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Președintele Traian Băsescu a purtat o convorbire telefonică cu vicepreședintele american Joe Bide despre situația tensionată din Ucraina, anunță Biroul vicepreședintelui într-un comunicat citat de Mediafax. Luni, șeful statului a vorbit și cu președintele SUA, Barack Obama, în ajunul summit-ului  de la Haga privind Securitatea Nucleară.

Cei doi au discutat marţi despre "viitorii paşi în vederea susţinerii Ucrainei, inclusiv prin misiunea de monitorizarea OSCE, dar şi despre nevoia intensificării sancţiunilor vizând Rusia în cazul în care continuă direcţia actuală", se arată în comunicat, citat de presă la Washington.

Potrivit Biroului, Biden a reafirmat "angajamentul nostru ferm faţă de articolul 5 din Tratatul Nord-Atlantic şi acordul cu privire la efectuarea unor paşi suplimentari în vederea consolidării apărării noastre colective (în cadrul) Alianţei" Nord-Atlantice.

De asemenea, vicepreşedintele Biden a discutat la telefon cu preşedintele Băsescu, la mijlocul lui februarie, despre evoluţii în regiune şi şi-a "exprimat aprecierea faţă de contribuţiile continue ale Romaniei în cadrul misiunilor NATO". "Statele Unite au un interes profund pentru succesul României ca un partener democratic, cu o preeminenţă puternică a statului drept, în continuarea responsabilităţilor noastre globale împărtăşite şi a parteneriatului nostru strategic", anunţa Biroul vicepreşedintelui Statelor Unite într-un comunicat, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel