Data actualizării:
Data publicării:

Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol

Autor: Doinița Manic | Categorie: Stiri
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

O alertă de răpire copil a fost emisă pentru locuitorii Iașiului.

UPDATE:

Se pare că fetița din Iași care a fost dată dispărută a fost găsită.

"Fetița noastră dragă, Riana, a fost găsită și este bine! Vrem să transmitem un mare mulțumesc tuturor celor care s-au implicat și ne-au ajutat în aceste momente dificile.

Mulțumim:

Tuturor celor care au distribuit mesajul și au răspândit vestea;
Celor care au oferit informații și au fost atenți;
Echipei de intervenție și autorităților pentru promptitudine și profesionalism.

Fără sprijinul vostru, nu am fi reușit să o aducem pe Riana în siguranță acasă. Comunitatea noastră a demonstrat că, împreună, putem face minuni. Vă suntem recunoscători din suflet pentru solidaritate și ajutor!", este un mesaj care circulă pe rețelele de socializare.

Am verificat pe site-ul Poliției Române și Alazaroaie Riana-Danielle nu mai apare la categoria de copii dispăruți.

Știrea inițială:

Ieșenii s-au trezit în această după-amiază cu o alertă de răpire copil, pe telefoane. În mesajul RO-ALERT, Poliția Română i-a anunțat că o fetiță a dispărut, solicitându-le să sune la 112 dacă au careva informații despre copilă.

"La 17:05.2024, Alazaroaie Riana-Danielle, în vârstă de 10 ani, a plecat din Municipiul Iași și nu a mai revenit. Semnalmente: 150 cm, constituție astenică, păr lung blond, ochi negri, ten deschis. Purta pantaloni de tip jeans albastru închis, bluză neagră cu fermoar portocaliu. Pe cap purta o coroniță mov și este încălțată cu pantofi sport negri cu talpa albă. Orice informație va fi transmisă la numărul 112", este mesajul RO-ALERT pe care l-am primit pe telefon.

În momentul în care a fost primită alerta, mesajul menționa că este vorba despre ”Alertă răpire copil”, iar sunetul era exact ca cel folosit în cazul mesajului RO-ALERT. Ulterior, alerta a apărut în bara telefonului, dar deja fără sunetul specific, cu eticheta "transmisii celulare". Ulterior, pe un alt telefon, la aproximativ 15 minute distanță de primul mesaj, am primit un nou mesaj, de această dată cu mențiunea că este un mesaj RO-ALERT.

Fata a dispărut după ce a plecat de la școală

În acest mesaj, oamenilor le este recomandat să acceseze un link al Poliției Române unde găsesc mai multe detalii. Astfel, dacă îl accesăm vedem că la categoria copii dispăruți apare poza fetiței în cauză. Se pare că aceasta a dispărut după ce a plecat de la școală.

"În ziua de 17.05.2024, în jurul orei 11.40, a plecat de la orele de curs, de la Liceul Octav Băncilă Iași. La momentul plecării era îmbrăcată cu pantaloni de tip jeans de culoare albastra-nuanță închisă, bluza de culoare neagră cu elemente laterale de culoare gri și fermoar de culoare portocalie în partea din față, pe cap purta o coroniță de prins parul, de culoare mov și era încălțată cu pantofi sport de culoare neagra cu talpa de culoare alba", se arată pe site-ul Poliției Române.

Foto: Captură Poliția Română

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel