Accident Târgu Mureș. Tânăr de 20 de ani, mort după ce a căzut cu mașina în canal
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
ISU, Mureș - imagine ilustrativă
ISU, Mureș - imagine ilustrativă
Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din Reghin, şi-a pierdut viaţa, duminică dimineaţa, după ce a căzut cu maşina în canalul turbinei din Târgu Mureş, alte două tinere care se aflau în autoturism reuşind să se salveze.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Horea" al judeţului Mureş a anunţat că pompierii militari au intervenit la locul accidentului cu o autospecială cu apă şi spumă, cu o barcă şi cu două autospeciale SMURD.

Potrivit ISU Mureş, tânărul a fost scos de scafandri, fiind predat echipajelor medicale, în timp ce tinerele, de 13 şi 19 ani, au reuşit să se salveze.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a precizat că, duminică dimineaţa, a fost sesizat prin Dispeceratul 112 despre faptul că un autoturism a căzut în canalul turbinei şi că şoferul şi-a pierdut viaţa.

IPJ Mureş a arătat că în urma verificărilor s-a stabilit că autoturismul în care se aflau cei trei tineri a părăsit partea carosabilă şi a plonjat în apă, în zona unui pod, în cartierul Aleea Carpaţi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel