Absolvenții de facultăți la buget, OBLIGAȚI să rămână în România. DECIZIE-sondaj
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Ministerul Educației ia în calcul obligarea absolvenților care și-au făcut studiile pe banii statului să muncească în România minimum trei ani.

Deputata PNL Mara Mareş, membru în comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, a criticat această propunere: "O nouă dovadă a incompetenței de care partidul lui Liviu Dragnea dă dovadă. Exodul creierelor este o realitate, însă acesta nu trebuie stopat prin îngrădirea liberei circulații a forței de muncă, într-un mod ilegal, care contravine legislației europene, ci printr-un pachet de legi care să pună bazele debirocratizării sistemului de ocupare a forței de muncă și a corelării pieței muncii cu sistemul de învățământ. În curând, de frica lui Soros, mă aștept să interzică studiile în străinătate, dar mai bine să nu le dăm idei".

În acest context, DC News a lansat un sondaj privind obligarea absolvenților care au făcut facultatea la buget să muncească în România. Rezultatul a arătat că oamenii sunt de acord cu această propunere.

Astfel, cititorii DC News au spus că este:

O idee aberantă, cum spune Mara Mareș (PNL) 28,53% (5230)

O idee bună, susținută de ministrul Educatiei, Liviu Pop 71,46% (13098).

Rezulatul arată că oamenii consideră că trebuie să există compensație, adică învățământul este gratuit, dar este plătit de statele naționale. 

[citeste si]

(w670)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel