"În calitate de lider al deputaților PNL, am depus o solicitare scrisă prin care solicit un vot pe pe proiectul pensiilor speciale, și nu doar dezbatere așa cum a propus PSD, prin ordinea de zi. Este o chichiță de care PSD se foloseşte pentru a amâna un vot pe proiectul PNL, privind eliminarea pensiilor speciale. Bănuielile sunt confirmate și de recenta declaraţie a președintelui interimar al PSD, care a vorbit explicit de un vot pentru retrimiterea la comisia de muncă a proiectului PNL.
Retrimiterea la comisie nu este altceva decât un tertip folosit de PSD, pentru a îngropa pensiile speciale. Ora adevărului a sosit! Marți vom afla cum se separă apele: PSD trebuie să decidă dacă este partidul poporului sau rămâne partidul privilegiaţilor! Nu există nici două Românii şi nici două categorii de pensionari.", se arată într-un comunicat trimis de Florin Roman.
"Dacă refuză, dăm OUG"
"Decizia este a celor de la PSD, însă sunt convins că vor veni şi explicaţiile pentru pensionarii de rând, care au contribuit ani de zile. Singurul lucru pe care îl putem discuta este respingerea amendamentelor PSD depuse la comisia de muncă, prin care au fost anulate şi bursele viagere pentru sportivi şi oameni de cultură, ce au făcut cinste României, și pe care PSD îi consideră ca fiind beneficiari de "pensii speciale".
În cazul în care vor refuza îndepărtarea acestor aberații, vom îndrepta noi cei de la PNL acest lucru, prin ordonanță a guvernului liberal. Mesajul către PSD este simplu: PNL nu face nici un pas înapoi in cazul tăierii pensiilor speciale! Ori cu poporul, ori cu privilegiații, tovarăși socialiști!", a mai spus Florin Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Aparat de zbor ucrainean prăbușit în România: totul a fost ținut secret. Bogdan Chirieac: Toată lumea s-a speriat. Trebuiau să anunțe în primul moment
- Anamaria Prodan dă cărțile pe față, în direct, la TV: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr!”
- Cum să fii mai optimist printr-un gest simplu. Japonezii au studiat fenomenul și funcționează
- România, în topul mondial al Internetului rapid. Andi Cristea: Am folosit cele mai noi tehnologii să ajungem aici
- Frumusețile Bucovinei nu sunt exploatate turistic suficient. Contracandidatul lui Flutur, plan pentru Suceava