Kremlinul a publicat noi imagini cu Vladimir Putin în Siberia. Președintele a avut o scurtă vacanță acolo. Se crede că videoclipurile în stil de acțiune care îl prezintă pe președintele rus vânând urși și pescuind au fost lansate la aproximativ două săptămâni și jumătate după ce au fost filmate. În prezent, Vladimir Putin se află în autoizolare din cauza unui focar Covid-19, depistat în anturajul său, scrie The Sun.
În vacanța sa, Putin a fost însoțit de ministrul Apărării, Serghei Şoigu. El este surprins prinzând un peşte, traversând un câmp năpădit de buruieni şi scrutând orizonturile, într-un film de 10 minute difuzat de televiziunea de stat. În înregistrare, directorul unei rezervaţii naturale îi explică liderului de la Kremlin că în zonă trăiesc vreo 600 de urşi. "Substanţial", răspunde Putin. Acesta i-a arătat și bârlogul unui urs.
În alte imagini, preşedintele în vârstă de 68 de ani pare impresionat de o turmă de cerbi roşii pe care îi observă în taiga. "Dacă ar participa la Jocurile Olimpice nimeni nu i-ar întrece.", glumeşte Putin. Liderul de la Kremlin este de asemenea văzut conducând un vehicul de teren, conducând o barcă pe un râu siberian și mergând prin munți.
Mai târziu, şeful statului este văzut făcându-se comod într-un cort pentru a-şi petrece noaptea în sălbăticie. Vladimir Putin a atras atenţia şi în trecut cu fotografii atent puse la punct. El s-a afișat călărind la bustul gol un cal. Într-o altă fotografie apare lângă un pește uriaș pe care susține că l-ar fi prins el.
Rusia ar putea primi vizita unei delegaţii a regimului taliban
Administraţia de la Kremlin analizează posibilitatea primirii la Moscova a unei delegaţii a regimului taliban de la Kabul, pentru discuţii pe tema situaţiei din Afganistan, informează agenţia RIA Novosti, citată de Reuters.
Potrivit unor surse din cadrul Ministerului de Externe de la Moscova, au loc discuţii cu regimul de la Kabul pentru organizarea vizitei unei delegaţii a talibanilor. Zabiullah Mujahid, adjunct al ministrului Culturii şi Informaţiilor din Afganistan, a confirmat că regimul taliban vrea să trimită o delegaţie la Moscova. Mişcarea talibanilor afgani a preluat cu forţa puterea în Afganistan la sfârşitul lunii august, în contextul retragerii trupelor occidentale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa