Când în luna mai îmi intitulam o corespondență de la Cannes Cu Femeile nu-i de glumit, unii au crezut că exagerez sau au pus totul pe seama impulsurilor antifeministe. Nu, chiar nu e de glumit și de acest adevăr s-a convins, poate mai mult decât oricine, directorul Mostrei cinematografice Alberto Barbera, la puțin timp după anunțarea selecției oficiale, acum trei zile. 

Mai mult ca sigur se aștepta ca includerea lui Polanski în competiție să nu fie pe placul combatantelor #Me Too, după cum nici slaba prezență a cineaștilor-femei în același concurs nu putea să treacă neobservată. Poate de aceea a subliniat insistent importanța unui film precum J'accuse (An Officer and a Spy -titlul în engleză) al marelui autor polonez: "Filmul derspre Afacerea Dreyfus ne arată un regizor aflat în vârful carierei sale. Este unul dintre ultimii mari maeștri ai cinematografului european.

La vârsta sa de peste 80 de ani, este în stare să semneze o extraordinară reconstituire a unui eveniment istoric". Probabil că Barbera nu și-a imaginat, însă, amploarea și tonul indignat al doamnelor care conduc organizația Women in Hollywood, vârful de lance al mișcărilor feminist - protestatare. "1 violator. 2 femei regizoare în competiție.

Alberto Barbera, directorul festivalului de la Veneția

Oare am uitat ceva?" -scria ironic una dintre cofondatoare, Melissa Silverstein, rezumând păcatele selecției. Roman Polanski a mai fost selecționat la Veneția, tot în competiție, în 2011, cu Carnage (Doamne, ce măcel). Nici atunci nu a fost prezent la premieră și la conferința de presă, cum nu va fi nici la actuala ediție, nici atunci nu-i fuseseră iertate vechile păcate (relațiile cu o minoră, faimosul proces de la Los Angeles)) dar respingerea nu a avut asemenea proporții.

Între timp, pe valurile #Me Too mulți curajoși au ajuns la mal. Excluderea cineastului din AMPAS (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) în 2018 a mai pus gaz pe foc. Amintesc ca este vorba de aceeași Academie care în 2003 îi acorda trei premii Oscar pentru Pianistul (regie, actor, scenariu). Într-un interviu de acum două zile acordat revistei The Hollywood Reporter, Alberto Barbera, omul care a reconstruit festivalul de pe lagună, își apără cu fermitate alegerile care fundamentează selecția oficială în general și opțiunea pentru Polanski în special: "Este un film mare.

EXCLUSIV Veneția 2019. Colectiv, de Alexander Nanau, în selecția oficială a festivalului

Avem de a face cu o extraordinară, absolut extraordinară muncă de reconstituire istorică, plecând de la două documente din epocă. Distribuția este una de zile mari, scenariul - minunat (n.m.- după cartea lui Robert Harris, cu Jean Dujardin, Louis Garrel, Emmanuelle Seigner). Bineînțeles, Polanski a proiectat în acest film și propria sa experiență. Este o declarație politică plină de forță care privește nu numai trecutul ci și contemporaneitatea, o declarație despre rasism și altele. Îl plasez la aceeași înălțime cu Pianistul. (...)

Ne aflăm la Veneția pentru a discuta despre opere de artă, nu despre persoana aflată dincolo de ele. Polanski este unul dintre ultimii mari cineaști europeni, unul dintre ultimii artiști autentici în linia clasică a secolului XX. Nu cred că a meritat să fie exclus din AMPAS, nu cred că este cinstit și nici drept". În ceea ce privește prezența a numai două regizoare în competiție, directorul Barbera a respins încă o dată, categoric, ideea unei cote în ecuația bărbați-femei.

Cadru din filmul J'accuse cu Jean Dujardin (Dreyfus) în planul întâi

Ca să glumim puțin, se poate spune că în acest an porția feminină s-a dublat: un film anul trecut, două de data asta - Haifaa Al-Mansour din Arabia Saudită cu The Perfect Candidate și australianca Shannon Murphy cu Babyteeth. Serios vorbind, s-a amintit că organizatorii nu prea au avut de unde să aleagă.

Dintre 1800 de filme trimise pentru selecție, numai 23 la sută erau semnate de regizoare. Până la urmă, din toată agitația stârnită anul trecut s-a născut ceva și răspunsul va fi întruchipat, la apropiata ediție, în numărul semnificativ de filme despre condiția femeii, realizate, ce-i drept, de bărbați.

Sexul tare s-a sensibilizat și mobilizat pe măsură. Rămâne de văzut cum vor trece toate filmele prin filtrul unui juriu condus de o femeie, cineasta argentiniană Lucrecia Martel, considerată de directorul festivalului una dintre cele mai imprtante realizatoare din lume (La Cieñaga, La mujer sin cabeza / Femeia fără cap, La niña santa / The Holy Girl, Zama)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News