Teatrul de Vară din Mamaia, simbol al litoralului românesc, a devenit o ruină plină de buruieni
Teatrele de vară care animau litoralul românesc sunt acum doar niște ruine. În trecut, aceste locuri lansau cariere și cultivau noi generații de actori, dar în prezent sunt invadate de buruieni. Deși autoritățile promit investiții, nimic concret nu s-a realizat de zeci de ani.
Simbolul litoralului românesc s-a transformat într-o ruină. Teatrul de vară din Mamaia a devenit un depozit de gunoaie și un pericol pentru sănătatea turiștilor. De peste un deceniu, nicio investiție nu a fost realizată, deși promisiuni de reabilitare au fost făcute în repetate rânduri.
O nouă încercare este în curs de desfășurare, oferind speranța că scena unde și-au început carierele mari nume din muzica și teatrul românesc va fi revitalizată.
Consiliul Județean Constanța a alocat peste 15 milioane de lei pentru renovare. Nu s-a văzut nicio schimbare până acum
Începând cu anul 1963 și pentru următorii cincizeci de ani, Teatrul de Vară din Mamaia a fost un simbol al litoralului românesc. Fiecare vacanță de vară era incompletă fără participarea la cel puțin un spectacol. Era locul de întâlnire al artiștilor de comedie și cântăreților din întreaga țară. Astăzi, însă, Teatrul de Vară a ajuns să fie o simplă groapă de gunoi.
Cu un an în urmă, Consiliul Județean Constanța a alocat peste 15 milioane de lei pentru renovare. Cu toate acestea, nu s-a văzut nicio schimbare până acum.
"Este un proiect care din păcate l-am scos la licitații de foarte multe ori. N-au venit participanți la licitația de anul acesta. Teatru de vară va rămâne, pentru că el trebuie să fie reabilitat. El va intra în lunile următoare în reabilitare și cred că într-un an de zile va redeveni zona respectivă în zona de spectacole. Am identificat sursele de finanțare, axele de finanțare și atunci avem și proiectele de reabilitare, documentele de actualizare a planurilor de investiții. Totul este ține de respectarea procedurilor de licitație", susține Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, conform Antena 3 CNN.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News