Tabletă
Desktop
Data publicării:
Întâlnirea cheie cu un neamț, în urmă cu 35 de ani, care l-a inspirat pe Alexander Hausvater să scrie piesa de mare succes "Decameron"
Foto: Captură video Youtube Teatrul Dramaturgilor Români
"Două reacții diferite la aceeași acțiune cu același personaj". Să spunem "da" la ceea ce alții spun "nu". Despre asta este viața - spune scriitorul și regizorul Alexander Hausvater.
Alexander Hausvater, scriitor și regizor de teatru, a fost invitatul jurnalistului Val Vâlcu la interviurile DC NEWS, unde a vorbit pe larg despre una dintre piesele pe care le-a regizat și care l-a făcut celebru: "Decameron", reinterpretată în stil propriu.
"E un spectacol care se joacă încă din septembrie, e un spectacol pe care l-am făcut cu mare succes în Canada acum 35 de ani, un spectacol bazat pe o întâlnire de-a mea cu un neamț în Ontario care mi-a spus povestea lui. A făcut studiile în Italia și a văzut acolo "Decameronul" (n.r. piesă de teatru). După aceea a început războiul și el a fost un semi-comandant într-un câmp de concentrare. Asta m-a făcut pe mine să scriu "Decameron".
Alexander Hausvater: Am rescris totul
Am luat Decameronul din Boccaccio - Boccaccio scrie un număr de povești între Pisa și Florența - în timpul pestei, despre un grup de oameni care voiau să distragă atenția tuturor de la boală, așa că povesteau povești exotice și erotice, mult sex. Am rescris totul, astfel că acțiunea se întâmplă într-un câmp de concentrare unde un comandant găsește cinci actori care au jucat "Decameronul" când el era student, iar asta i-a rămas în minte.
Și-i aduce pe toți acești cinci oameni să joace în Decameron. Numai că el vrea să regizeze. Și pentru el, teatrul nu trebuie să fie o iluzie. Ai spus că-i dai o palmă? Dă-i o palmă! Ai spus că o săruți? Bagă-ți limba în gura ei! Acest grup trebuie să facă "Decameronul", de care râzi tot timpul, într-un climat tragic extraordinar, iar la sfârșit sunt gata să cedeze, să-și dea viața, dar nu meseria și nu dedicația actoricească și artistică.
"Cu un ochi plângi, cu un ochi râzi"
E un spectacol în care râsul-plânsul e de necrezut, cu un ochi plângi, cu un ochi râzi. E bazat pe această gândire că în cultura vestică, când încercăm tot timpul să clarificăm - asta este comic, asta e tragic. Omul trăiește toate lucrurile astea. Un exemplu: dacă în studioul acesta ar fi fost o fereastră și aș spune - Vino cu mine la fereastră! - și ne-am uita afară, iar afară trece un om care n-a observat o coajă de banană, a pus piciorul pe ea și cade, reacția noastră este să râdem. De ce râdem? Pentru că nu suntem așa de tâmpiți ca el, dacă eram în locul lui am fi văzut și n-am fi alunecat. În același timp, când noi râdem el plânge pentru că și-a rupt piciorul.
Două reacții diferite la aceeași acțiune, cu același personaj. Noi suntem cioburi de gândire contrastantă, de emoții contrastante, nu avem nimic în comun decât această multitudine de posibilități. E important să înțelegem că fiecare om, actor sau nu, ia o hotărâre. Spune da la un lucru și nu la un număr infinit de posibilități. Viața este în acel "nu" la acele posibilități" a conchis regizorul Alexander Hausvater.
Un rezumat al celebrei piese, mai jos:
Discuția a continuat aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
