Un partid l-a avertizat pe Klaus Iohannis. "Protestele vor continua"
Partidul Noua Dreaptă îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru declarațiile făcute în Turcia cu privire la construirea celei mai mari moschei din Europa la București.
Partidul Noua Dreaptă consideră că afirmațiile președintelui "dovedesc un servilism ruşinos faţă de interesele geo-strategice ale Turciei".
Klaus Iohannis, avertizat
"În contextul în care aproape zilnic au loc atacuri teroriste comise în numele Islamului şi a unei presiuni imigraţioniste fără precedent în Europa, președintele României se declară prieten al ideii de construire a unei mega-moschei la București, fapt care ar consolida credința fanaticilor musulmani în ceea ce privește legitimitatea lor pe acest pământ, ar încuraja stabilirea cât mai multor imigranți musulmani pe teritoriul nostru, toate acestea odată cu creșterea riscului de atentate teroriste pe teritoriul ţării noastre. Atâta timp cât în toată lumea musulmană, inclusiv în Turcia, sunt dărâmate biserici și mănăstiri creștine, România oferă un loc central în propria Capitală pentru construirea unei mari moschei și primește din partea parții turce doar INTENȚIA de a acorda un teren "unde vor putea fi construite o capelă și un loc de cazare pentru pelerinii români", încălcând flagrant principiul reciprocității. Din cauza acestui servilism nejustificat, România riscă să nu primească niciodată nimic la schimb în afară de presiune imigraţionistă, pretenții ale unei populații islamice în creștere și atentate teroriste", transmite Partidul Noua Dreaptă care subliniază că l-a "avertizat pe președintele României în repetate rânduri să nu cedeze suveranitatea României (alin.1,5, art.1 – Constituție), să nu își asume suveranitatea poporului român în nume propriu (alin.2, art. 2 – Constituție) și să nu faciliteze strămutarea sau colonizarea de populații străine pe teritoriul ţării (alin.4, art. 3 – Constituție), lucruri pe care rezidentul de la Cotroceni le-a făcut în mod repetat, în disprețul prevederilor Constituționale, dovedindu-și astfel ilegitimitatea în fotoliul de Președinte al României".
"Protestele vor continua"
"Partidul Noua Dreaptă este singurul partid care a protestat în stradă faţă de proiectul mega-moscheii, organizând trei mitinguri în Piața Universității în cursul anului 2015. (...) Protestele vor continua și în acest an începând cu luna aprilie, până când exponenții actualei clase politice expirate vor înțelege că nu pot guverna împotriva intereselor românilor și a majorității creștine din România", mai precizează sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News