Data publicării:

UDMR consideră că OUG privind alegerile anticipate este neconstituțional

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
ORBAN FOTO AGERPRES
ORBAN FOTO AGERPRES

Liderul senatorilor UDMR Cseke Attila consideră că OUG privind organizarea alegerilor anticipate schimbă sistemul electoral, iar conform unei decizii a CCR astfel de modificări pot fi făcute cu cel puțin un an înaintea alegerilor, ceea ce înseamnă că actul normativ este neconstituțional.

Alegeri prezidentiale 2024

„Modificările prevăzute de Ordonanță nu se referă strict la aspecte privind organizarea alegerilor anticipate, ci schimbă sistemul electoral, la termen sau anticipate. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale, astfel de modificări se pot efectua cu cel puțin un an înaintea alegerilor, aceasta este prima problemă de constituționalitate a ordonanței respective", a afirmat Cseke Attila, printr-un comunicat de presă remis miercuri.

O altă decizie a CCR, a adăugat senatorul UDMR, prevede clar că reglementarea sistemului electoral trebuie să se facă prin lege adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare. Guvernul nu poate modifica prin OUG sistemul electoral.

„Prin procedura parlamentară ne putem asigura că se respectă, prin dezbatere, principiile democrației. Este un considerent crucial, care nu a fost respectat de Guvern când s-a adoptat ordonanța", a explicat Cseke.

Legea mai prevede că proiectele de ordonanțe se supun spre adoptare numai cu avizul Consiliului Legislativ, aviz pe care Guvernul, pentru acest act normativ, l-a solicitat doar ulterior adoptării acestuia, în 4 februarie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel