Șase puncte importante pentru redeschiderea școlilor. Ciuhodaru: Haideți să luăm exemplul Irlandei!
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Medicul și europarlamentarul PSD Tudor Ciuhodaru a analizat, din punct de vedere practic, redeschiderea anului școlar de pe 14 septembrie, exclusiv pentru DC NEWS.

„Evident, deschiderea anului școlar trebuie să fie o prioritate pentru orice guvern, fără discuție, dar nu în orice fel de condiții. Haideți să luăm exemplul Irlandei, de unde ne tot spun că au copiat din legislație și măsuri, care a alocat pentru deschiderea anului școlar sume de 30 de ori mai mari față de România – 375 milioane euro, raportat la o populație de 4 ori mai mică.

Astfel, trebuie niște măsuri foarte clare, aplicabile cu ușurință, care să-i vizeze pe toți. Este foarte importantă asigurarea personalului în școli. De exemplu, Spania și Irlanda angajează și profesori și personal auxiliar”, a explicat medicul Ciuhodaru, care este și europarlamentar PSD.

Șase puncte importante pentru revenirea școlii

Sunt șase puncte importante de acțiune care pot oferi un început sigur de an școlar. Primul a fost menționat mai devreme, adică suplimentarea personalului școlar. În plus, acest personal trebuie testat eficient pentru identificarea timpurie a focarelor, iar o altă măsură foarte importantă este asigurarea măștilor tuturor copiilor, pe categorii de vârstă.

Medicina școlară este un alt punct important subliniat de Tudor Ciuhodaru, alături de decalarea orarului astfel încât să se evite aglomerațiile și implementarea „bulelor” de învățământ, adică separarea ciclurilor, fiindcă manifestarea bolii este diferită în funcție de vârstă.

Măsuri nepotrivite și întârziate

Unele măsuri ale guvernanților sunt nepotrivite, a observat medicul, vorbind în special de panourile de „pepsiglas” propuse de ministrul Educației, Monica Anisie. „Eficiența este discutabilă, nu știu cum vor să-l pună, doar între elevi, pe bancă. În spatele băncii nu, peste bancă nu. Nici nu este atât plexiglas în România pentru toate băncile”, a subliniat Ciuhodaru.

„Nu dați banii pe prostii, luați măscuțe la copii”, a încheiat europarlamentarul, criticând inacțiunea guvernului condus de Ludovic Orban, cu 3 săptămâni înaintea redeschiderii școlilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel