![Dorin Chirtoaca Dorin Chirtoaca](https://media.dcnews.ro/image/201711/w670/chirtoaca_74758800.jpg)
Referendumul a fost convocat la inițiativa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și este susținut de alte două formațiuni politice de stânga, respectiv Partidul Comuniștilor și "Partidul Nostru", acest referendum fiind o premieră pentru Moldova.
Potrivit Codului Electoral din Republica Moldova, "revocarea primarului prin referendum poate avea o finalitate pozitivă pentru inițiatorii acestuia doar dacă pentru el a votat un număr egal sau mai mare de alegători, decât au votat în cazul alegerii edilului, dar nu mai puțin de jumătate din numărul votanților care au participat la acest proces" scrie Agerpres.
[citeste si]
Peste 70.000 de semnături au fost colectate Liderii PSRM pentru demiterea primarului capitalei Republicii Moldovei. Acțiunea a fost demarată în luna septembrie, după ce Dorin Chirtoacă a fost arestat la domiciliu într-un dosar de corupție, el fiind acuzat de trafic de influență.
Partidele de stânga alături de președintele Igor Dodor susțin referendumul și fac apel la alegători să participe la acțiunea electorală, partidele de dreapta, printre care Partidul Liberal, din partea căruia a candidat și a fost ales Dorin Chirtoacă, dar și Partidul Acțiune și Solidaritate, condus de Maia Sandu, au anunțat că vor boicota referendumul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știrea zilei e despre Carmen Brumă. Nimeni din presă n-a scris despre asta!
- Noi informații despre problemele navei spațiale Starliner. Ce au descoperit inginerii
- Diferența dintre Ambulanță și SMURD. Când și unde intervine fiecare. Raed Arafat, explicații din sistem/ VIDEO
- Motivul crimei de la Brăila. Ipotezele luate în calcul de anchetatori
- BANCUL ZILEI: Între vecini, la Vaslui
- Ciolacu, replică pentru Geoană: E de noaptea minții! / video
- Victorie de etapă pentru investitorul Alin Bucur. Plaja Caelia a primit „undă verde“ de la Tribunalul Constanța
- „Cazul Lasconi” se repetă în familia lui Elon Musk. Miliardarul se laudă că a dezmoștenit-o pe fiica lui trans și a declarat-o moartă. Aceasta a ripostat în presă
- Reacția unui profesor după ce un coleg a venit în fustă: Să încercăm să înțelegem de ce e supărată lumea pentru cum se îmbracă Nae la facultate
- Continuă coaliția PSD - PNL după alegeri? Alina Gorghiu: Sper să nu se supere nimeni că îndrăznesc să am această opinie / video