În perioada 31 mai - 1 iunie, organizația ”Asociația Telefonului” împreună cu Feferația Română de Baschet organizează Cupa „Telefonul Copilului” la mini-baschet.
27 de echipe de mini-baschetbalisti din 5 orașe se vor intrece miercuri, 01 iunie, pemntru a câștiga Cupa „Telefonul copilului”
”01 iunie este o zi specială pentru copii, este ziua în care toată lumea, cu mic, cu mare, sărbătorește copilăria. Cu siguranță vă amintiți de sporturile copilăriei, de spiritul de echipă, de competiție, de victoriile și înfrângerile trăite. Astfel, deși trăim într-o eră informatizată, deși copiii de astăzi trăiesc o copilărie puțin diferită de a noastră, am vrut ca în ziua dedicată lor, copiii să părăsească mediul virtual oferit de internet și să învețe cât de important este să crească sănătoși prin sport.”, se arată într-un comunicat de presă
”Astfel, sub sloganul „Am ales să fiu sănătos prin sport. Tu ai ales?”, a luat naștere Cupa „Telefonul Copilului”, organizată de Asociația Telefonul Copilului și Federația Română de Baschet, cu sprijinul Brenntag, Romtelecom, Mega Image, Nicoro și Pointmax. Competiția va reuni micii baschetbaliști din orașele Bucuresti, Dej, Rădăuți, Sighetu Marmației și Arad, iar noi vom fi acolo pentru a-i susține și pentru a-i premia!”, adaugă organizatorii.
Programul competiției pentru fiecare dintre orașele în care are loc:
31 MAI 2011
București: Arena de Baschet, cu începere de la orele 14:00 până la orele 19:00 (9 echipe: 5 echipe de fete, 4 echipe de baieti)
1 IUNIE 2011
București: Arena de Baschet, cu începere de la orele 14:00 până la orele 19:00, în 01.06.2011 (9 echipe: 5 echipe de fete, 4 echipe de băieți)
Orele 19:00 Festivitate de premiere
1 IUNIE 2011
Rădăuți: Școala nr. 3 Mihai Eminescu – începe la orele 11.00 (6 echipe) – Orele 16:00 Festivitate de premiere
Dej: Complex Balnear TOROC - începe la orele 14.00 (4 echipe) - Orele 16:00 Festivitate de premiere
Sighet: Parcul “Gradina Morii“ - începe la orele 12.00 (4 echipe) - Orele 16:00 Festivitate de premiere
Arad: Liceul de Arta - începe la orele 11.00 (4 echipe) - Orele 14:00 Festivitate de premiere
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Cele 6 zodii care atrag ghinionul. Mihai Voropchievici: Am văzut, a plecat la o petrecere cu soția și a venit singur
- "Ce să vezi? Nu mă interesează". Răzvan Simion, schimbări făcute cu greu în viața lui: "Mă stoarce chestia asta, mă consumă"
- Test cultură generală: Top 10 întrebări care îți vor arăta cât de bine știi matematica
- Un român stabilit în Germania și soția sa, cel mai vârstinic cuplu din țară. Sunt împreună de opt decenii
- "Cine aş putea, mă deşteptule, să fiu?". Legenda rutieră care a făcut senzație, acum 50 de ani: "Agentul a văzut la volan un general cu două stele pe epoleţi, s-a pierdut cu firea..."
- MAI, recrutare online. Câți români s-au arătat interesați de posturile scoase la concurs
- Coreea de Sud, investiții masive în Portul Constanța. Ambasadorul Rim Kap-soo: Va fi mult mai ușor și mai eficient din punct de vedere al costurilor
- Salată Coleslaw, rețeta. Prepar-o chiar tu!
- Un tânăr de 19 ani, cu permis de doar 4 zile, s-a răsturnat cu maşina. Pasagera a murit, dar declaraţiile şoferului l-au surprins pe Titi Aur