Data publicării:

Încercarea de a desființa CCR amenință statul de drept, spune Reding

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
Viviane-Reding-310x186
Viviane-Reding-310x186

Comisarul european pentru Justiție, Viviane Reding, a declarat că tentativele de desființare a Curții Constituționale a României și slăbirea independenței justiției din Ungaria sunt exemple de amenințare sistematică la adresa statului de drept.

"Am avut în ultimii ani unele probleme de rezolvat și a trebuit să o facem ad-hoc. A trebuit să avem imaginație, pentru că tratatele nu prevăd măsuri (pentru încălcarea statului de drept - n.r.), cu excepția articolului 7, care este opțiunea nucleară", a explicat Reding, potrivit ziare.com, necesitatea unui nou cadru pentru protejarea statului de drept.

Ea a exemplificat ”amenințarea sistemică” la adresa statului de drept prin două situații din România și Ungaria.

"Încercarea de a desființa o Curte Constituțională, pentru ca acea Curte Constituțională a criticat destul de des legile Guvernului. Ăsta fost cazul României. Sau amenințarea independenței justiției, a judecătorilor, cum a fost cazul în Ungaria", a spus Reding, în cadrul unei conferințe de presă comună cu președintele CE, Jose Manuel Barroso, și comisarul pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.

Guvernul Ungariei a fost aspru criticat de Comisia Europeană după ce, anul trecut, prin modificarea Constituției a defrișat atribuțiile Curții Constituționale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel