'Jurisprudenţa CCR nu a schimbat în ansamblu substanţa şi concepţia blocului legislativ al codurilor. Noile coduri au însumat aproximativ 5.000 de articole. Dacă ţinem cont că fiecare articol cuprinde mai multe alineate, vorbim de aproximativ 15.000 de texte juridice integrate. Din ele, colegii dlui Zegrean au găsit cu cale că ar fi neconstituţionale 34, care cuprind câteva probleme de drept regăsite în cele 34 de articole. Asupra respectivelor probleme de drept au fost păreri împărţite inclusiv la nivelul CCR, de vreme ce deciziile au fost luate în general cu voturi împărţite, inclusiv cu opinii separate, cum a fost luată ultima decizie privind interceptările', a scris Predoiu, miercuri, pe Facebook.
El afirmă că din cele şapte chestiuni de drept aproximativ patru ridică probleme de tehnică, restul sunt discutabile, în funcţie de concepţia şi filosofia juridică abordată.
[citeste si]
'În concluzie, jurisprudenţa CCR nu a schimbat substanţa şi concepţia blocului legislativ al codurilor. Iar dacă privim în termeni statistici, îndreptările făcute de CCR la blocul legislativ al codurilor sunt sub 1%, cum spuneam, mult sub 1%. M-aş bucura să întâlnim aceeaşi statistică peste tot în sfera dreptului şi a justiţiei', conchide liberalul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european