"Nu văd cum ar putea vreodată PNL să aibă 36 la sută, cu toată dragostea. Nu au existat niciodată alegeri în România cu un asemenea procent. Maximum 28 la sută au obţinut, acum un an. PSD a mai luat 22 la sută, a luat şi anul trecut puţin şi prin 2007 tot puţin. Asta apropo de principalele partide. În rest, la partidele mici, şi eu cred că Pro România a progresat. Victor Ponta este foarte activ în spaţiul public şi asta se vede. De asemenea, Călin Popescu Tăriceanu e activ, deci şi creşterea ALDE are sens, faţă de ianuarie.
Dar dacă după pandemie spunem că PNL are 36 la sută, mi se pare forţat. Eu mă îndoiesc că aveau 43 la sută în ianuarie. S-au transferat de la Klaus Iohannis, poate. Foarte puţină lume este mulţumită de pandemie, iar neîncrederea, nemulţumirea, frustrarea se revarsă asupra celor care au condus ţara, să fie clar. Şi nemulţumirea între categoriile sociale, nemulţumirea faţă de reducerea veniturilor, chestiunile de la frontieră - pentru că mă îndoiesc că diaspora mai e un stâlp al PNL - au contribuit. Este evident că nu se mai face nici mărirea pensiilor cu 40 la sută. Astăzi am văzut că SUA are parte de cea mai mare scădere economică din istorie. America bagă în criză UE şi dacă Germania intră în criză, alături de Franţa, Italia şi Marea Britanie, fireşte că intră şi România, pentru că sunt principalii noştri parteneri comerciali", a declarat Bogdan Chirieac la România TV.
Conform unui sondaj citat de postul de televiziune, PNL ar avea 36 la sută în sondaj, PSD 24 la sută, iar cele două partide sunt urmate de USR, cu 11 la sută şi Pro România cu 8 la sută. Pe marja de 5 la sută se află UDMR şi PLUS, în timp ce ALDE şi PMP sunt sub pragul minim, cu 4, respectiv 3 la sută. Cu toate astea, ALDE şi Pro România au înregistrat creşteri faţă de luna ianuarie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"