Data publicării:

Ciucă, despre posibila reședință a lui Iohannis: „Să nu anticipăm că domnul președinte se va muta de la Sibiu la București doar pentru că are dreptul la o casă”

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Politica
WhatsApp
Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă a comentat vestea posibilei reședințe luxoase a lui Klaus Iohannis, pe care o va primi după finalul mandatului de președinte.

Liderul PNL a declarat că reabilitările RA-APPS nu se fac din fonduri guvernamentale, ci din „fonduri proprii”.

Întrebat dacă vila reabilitată de RA-APPS cu 9 milioane de euro este pentru președintele Klaus Iohannis, Nicolae Ciucă a declarat: „Nu am niciun fel de date și de aceea nu aș vrea să speculez”.

„Nu există niciun fel de solicitare și cred că, într-un final, președintele poate să facă o solicitare sau poate să nu facă o solicitare”, a completat Nicolae Ciucă, în cadrul unei emisiuni la Antena 3-CNN.

„Pentru premieri s-au pus la dispoziție case de la RA-APPS. Am preferat să stau la mine acasă. Să nu anticipăm că domnul președinte se va muta de la Sibiu la București doar pentru că are dreptul la o casă.

Am întrebat la SGG (Secretariatul General al Guvernului). Aceste sume prin care se reabilitează diferite edificii ale RA-APPS nu o fac din fonduri guvernamentale, ci o fac din fonduri proprii”, a mai declarat Nicolae Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel