Moţiunea de cenzură este citită joi în plenul reunit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc joi dimineaţa, în şedinţă comună, pentru citirea moţiunii de cenzură, care va fi dezbătută şi votată săptămâna viitoare, pe 10 octombrie. 

'Avem moţiunea citită mâine şi discutată şi votată joia viitoare, pe 10 octombrie', a anunţat miercuri liderul grupului PRO România, Victor Ponta, după şedinţa Birourilor permanente reunite.

Moţiunea de cenzură intitulată 'Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!' a fost depusă marţi de Opoziţie. Miercuri a avut loc o şedinţă de plen comun al Parlamentului în care ar fi trebuit să se citească moţiunea, dezbaterea şi votul fiind programate iniţial pentru sâmbătă. Însă, şedinţa de plen a fost suspendată ca urmare a respingerii, prin vot, a programului de lucru şi a ordinii de zi. În aceste condiţii, Birourile permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor s-au reunit, din nou, pentru a doua oară în aceeaşi zi, şi au stabilit un alt calendar al moţiunii de cenzură.

Documentul are 237 de semnături de la parlamentari PNL, USR, PMP, UDMR, PRO România, ALDE, doi deputaţi ai minorităţilor naţionale, patru parlamentari PSD şi un deputat independent. Pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, este nevoie de 233 de voturi favorabile. În textul moţiunii se solicită votul parlamentarilor pentru demiterea Guvernului considerat cel mai nociv din ultimii 30 de ani, iniţiatorii arătând că, imediat după acest moment, Opoziţia va propune 'cea mai bună soluţie guvernamentală pentru români', anticipându-se că soluţia benefică este un 'guvern suplu', cu 15 ministere.

Semnatarii susţin că soluţia după demiterea Guvernului PSD înseamnă şi adoptarea unui program de guvernare responsabil, orientat către dezvoltarea şi modernizarea ţării şi către prosperitatea reală a fiecărui român.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel