O femeie a fost înghițită de un piton imens. Cum a fost găsită - Foto în articol
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
O femeie a fost înghițită de un piton imens. Cum a fost găsită / Foto: Pixabay, de Christine Sponchia
O femeie a fost înghițită de un piton imens. Cum a fost găsită / Foto: Pixabay, de Christine Sponchia
O femeie a fost înghițită cu totul de un piton uriaș.

O femeie a fost înghițită complet de un piton lung de 7 metri, în Indonezia. Un videoclip șocant care surprinde momentul în care rămășițele ei au fost găsite în interiorul fiarei tăiate, scrie The Now York Post.

Poliția a lansat o căutare după ce victima, în vârstă de 54 de ani, nu s-a întors duminică de la colectarea cauciucului dintr-o plantație din provincia Jambi, relatează și CNN Indonezia. Soțul ei a cercetat zona, dar a găsit doar sandalele, jacheta, basmaua și cuțitul soției sale, a declarat șeful poliției Betara Jambi, AKP Herafa.

El s-a întors în aceeași zonă cu o echipă de căutare a doua zi și a găsit un șarpe uriaș cu secțiunea mediană umflată, semn că mâncase ceva de dimensiuni mari. Un voluntar a folosit cu grijă o ramură de copac pentru a-i fixa capul pitonului în jos, în timp ce alții au început să-l lovească deasupra zonei umflate. Apoi, sătenii au tăiat cu grijă șarpele și au descoperit trupul înghițit al femeii dispărute.

"Toți au fost uimiți. S-a dovedit că femeia pe care o căutăm era în stomacul șarpelui", a declarat Anto, șeful satului local Terjun Gajah, pentru ViralPress.

Cel mai probabil, șarpele a mușcat-o pe femeie și apoi a sufocat-o înfășurându-se în jurul ei, înainte e a o înghiți, conform sursei citate. Asta ar fi durat aproximativ  2 ore, a spus Anto. Acum localnicii sunt foarte îngrijorați, asta pentru că în pădure au fost observați pitoni și mai mari decât acesta.

Panică în Oradea. Un bărbat a dat peste 3 pitoni atunci când a mers să ducă gunoiul

Un bărbat din Oradea a avut parte de sperietura vieții lui atunci când a ieșit să arunce gunoiul. Acesta a dat peste 3 pitoni care se aflau lângă tomberoane, într-un țarc destinat deșeurilor menajere. 

Bărbatul îngrozit a sunat la 112, iar fața locului s-au deplasat mai mulți polițiști și o echipă a Gărzii de Mediu, transmite Realitatea Plus. Oamenii legii l-au găsit la scurt timp și pe proprietarul șerpilor: un tânăr de 22 ani care locuiește într-un bloc din zonă și care le-a spus că a crezut ca reptilele au murit, motiv pentru care le-a aruncat.

În realitate, doi dintre pitoni erau vii și se mișcau, iar bărbatul le lăsase chiar și mâncare, atunci când i-a abandonat. Cazul a ajuns în atenția Poliției Animalelor, iar tânărul a fost sancționat pentru abandonarea șerpilor pe domeniul public. Reptilele au fost preluate și duse la Grădina Zoologică Oradea. 

Unul dintre cei mai mari pitoni a fost descoperit în Florida

Cel mai mare piton descoperit peste ocean a fost prins de biologii din Florida. Ultima masă a șarpelui femelă a fost o căprioară cu coadă albă întreagă și se îndrepta spre o întâlnire cu un șarpe mascul când cel mai mare piton găsit vreodată în Florida a murit. Cântărind 98 kg și având aproape 5 metri lungime, femela piton birman a fost prinsă după ce cercetătorii au folosit un ”cercetaș” pentru a o găsi, scrie BBC. 

Ea s-a luptat cu biologii timp de 20 de minute înainte de a fi ”supusă”, au transmis aceștia miercuri. Pitonii au devenit dăunători în Florida ca șerpi invazivi, fără prădători majori între speciile native concurente. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel