'Reuniunea, prezidată de ministrul tineretului şi sportului, Bogdan Matei, a constituit o bună ocazie pentru reprezentanţii Trioului preşedinţiilor române, finlandeze şi croate, cât şi ai fostei preşedinţii austriece a Consiliului UE, de a dezbate împreună cu autorităţile direct interesate şi cu reprezentanţi ai sportivilor pe marginea mecanismelor de reprezentare a intereselor sportivilor în dialogul acestora cu autorităţile publice, dar şi cu forurile care guvernează ramuri sportive la nivel european sau naţional', precizează sursa citată.
'Consider că este o bună ocazie pentru noi, reprezentanţii politici, să dezbatem alături de dumneavoastră pe marginea mecanismelor de reprezentare a intereselor sportivilor în dialogul acestora cu autorităţile publice. Dialogul cu sportivii trebuie să fie mereu o temă de actualitate şi ne dorim să aflăm problemele reale cu care se confruntă sportivii şi în ce măsură le putem rezolva sau interveni pentru a fi de ajutor', a spus ministrul Bogdan Matei.
La întâlnire au participat comisarul european pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, Tibor Navracsics, adjunctul Reprezentanţei României la UE, Cosmin Boiangiu şi reprezentanţi ai FIFPro, EU Athletes, Federaţia Europeană de Atletism, Comitetele Paralimpice Europene, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, precum şi sportivi în activitate precum Mihăiţă Papară, snowboarder paralimpic. Din partea COSR a fost prezentă fosta mare jucătoare de handbal, Cristina Vărzaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă