Radu Drăgușin a jucat sâmbătă pentru Tottenham. Echipa a marcat la scurt timp după ce a fost introdus
Radu Drăgușin a jucat 20 de minute pentru Tottenham.
După mai multe etape în care Radu Drăgușin nu a mai fost folosit absolut deloc de antrenorul lui Tottenham, Ange Postecoglu, acesta a prins 20 de minute în etapa de sâmbătă din Premier League. Tottenham s-a impus cu scorul de 2-1, pe teren propriu, după meciul susținut contra celor de la Burnley.
Burnley a deschis scorul prin Bruun Larsen în minutul 25, demostrând încă o dată slăbiciunea din apărarea londonezilor. Tottenham a restabilit însă egalitatea, șapte minute mai târziu prin reușita lui Pedro Porro.
Tottenham încheie sezonul pe locul cinci
Meciul a stagnat însă și la pauză s-a intrat la cabine cu scorul de 1-1. Burnley, aflată pe penultimul loc în clasament înaintea ultimei etape, avea nevoie obligatoriu de o victorie pentru a mai putea spera să rămână în Premier League. Tottenham a avut de asemenea un parcurs dezastruos în ultimele etape, alunecând de pe loc de Champions League, până pe poziția a cincea, acolo unde i se permite accederea doar în Europa League.
În cele din urmă, după ce a făcut numai puțin de cinci schimbări, echipa lui Ange Postecoglu a reușit să dea golul victoriei în minutul 82 prin fundașul central Micky van de Ven. Românul Radu Drăgușin fusese introdus în teren în minutul 75 în locul fundașului dreapta, Oliver Skipp. Se pare că singura șansă a lui Drăgușin de a prinde un loc de titular la Tottenham este un post de fundaș lateral, ori, după cum s-a mai întâmplat, să fie introdus în locul unui fundaș central în cazul accidentării unui titular.
A mai rămas o singură etapă de disputat și Tottenham este sigură de poziția pe care o va ocupa în Premier League: ultima etapă se va desfășura săptămâna viitoare, iar Tottenham încheie sezonul pe poziția a cincea, loc de Europa League, după ce o lungă perioadă s-a aflat în primele patru poziții, locuri ce asigurau prezența în Champions League.
Speculațiile cu privire la plecarea lui Radu Drăgușin de la Tottenham au început deja să apară, acesta fiind nemulțumit de minutele puține pe care le-a jucat în Premier League, după transferul de la Genoa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News