Cine ar fi crezut. Maroc - Spania, surpriză uriașă în optimile CM 2022
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Selecţionata Marocului s-a calificat în premieră în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Spaniei cu 3-0 la loviturile de departajare, marţi seara, pe Education City Stadium din Doha, într-un meci din optimi încheiat cu 0-0 după prelungiri . 

Campioana mondială din 2010 a părăsit Cupa Mondială la fel ca în urmă cu patru ani, când era eliminată în optimi de Rusia, tot la loviturile de departajare (3-4).

Spania a început turneul final din Qatar fulminant, 7-0 cu Costa Rica, dar l-a încheiat în genunchi, fiind eliminată de Maroc, după ce pierduse şi în faţa Japoniei (1-2), în ultimul meci din grupă.

Echipa antrenată de Luis Enrique a dezamăgit crunt, făcând unul dintre cele mai slabe meciuri din ultima vreme, fapt confirmat de statistica la finalul primei reprize: cu doar un şut la poartă, a fost cea mai slabă repriză pentru La Roja la Cupa Mondială începând din 1966.

Ibericii au avut o posesie covârşitoare, însă nu au pus decât arareori în pericol poarta lui Bounou, portarul echipei Sevilla. Marocanii, care au făcut un joc defensiv cvasiperfect, au avut prima ocazie a partidei, însă Hakimi a trimis peste poartă din lovitură liberă de la 20 de metri (12). La poarta cealaltă, Asensio (26) s-a demarcat bine în careu, dar a şutat în plasa laterală.

Leii din Atlas au mai avut două situaţii notabile în prima parte, dar şutul lui Mazraoui (33), de la 25 de metri, a fost prins de Unai Simon în doi timpi, iar Aguerd a reluat peste poartă la centrarea lui Boufal (42). În repriza a doua, Bounou a respins şutul expediat din unghi de Olmo (54), goalkeeper-ul intervenind şi la lovitura liberă bătută cu efect de acelaşi Olmo la bara a doua (90+5). În prelungiri, marocanii au avut câteva contre bune, cea mai periculoasă consumându-se în min. 104, când Cheddira a şutat slab, pe direcţia lui Unai Simon, după o pasă remarcabilă a lui Ounahi.

Spania putea câştiga la ultima fază, însă voleul lui Sarabia, abia intrat, a şters bara a doua (120+3). Spaniolii au fost catastrofali la loviturile de departajare, unde Bounou a apărat şuturile lui Soler şi Busquets, iar Sarabia a trimis în bară.

Marocanii au făcut diferenţa prin Abdelhamid Sabiri, Hakim Ziyech şi Achraf Hakimi, având şi o lovitură ratată (Badr Benoun). Gavi, la 18 ani şi 123 de zile, a devenit cel mai tânăr jucător care evoluează într-un meci din faza eliminatorie a Cupei Mondiale de la Pele, în finala CM 1958 (17 ani şi 249 de zile). Africanii au trecut de grupe la Cupa Mondială doar pentru a doua oară, prima oară fiind în 1986.

Marocul rămâne neînvinsă cu antrenorul Walid Regragui pe banca tehnică, tehnicianul fiind instalat în septembrie. Echipa a primit un singur gol de atunci, în ultimul meci din grupă, cu Canada (2-1). În sferturile de finală, Marocul va juca împotriva învingătoarei dintre Portugalia şi Elveţia (marţi, Lusail Stadium - Al Daayen, 21:00), meciul fiind programat pe 10 decembrie.

Maroc - Spania 0-0, după prelungiri; 3-0, la loviturile de departajare Au executat în ordine loviturile de departajare: Abdelhamid Sabiri 1-0 (gol), Pablo Sarabia 1-0 (ratare - bară), Hakim Ziyech 2-0 (gol), Carlos Soler 2-0 (ratare - apără Yassine Bounou), Badr Benoun 2-0 (ratare - apără Unai Simon), Sergio Busquets 2-0 (ratare - apără Yassine Bounou), Achraf Hakimi 3-0 (gol). Doha, Education City Stadium: 44.667 spectatori Cupa Mondială 2022 - optimi

Au evoluat echipele:

Maroc: 1. Yassine Bounou - 2. Achraf Hakimi, 5. Nayef Aguerd (18. Jawad El-Yamiq, 84), 6. Romain Saiss (căpitan), 3. Noussair Mazraoui (25. Yahya Attiat-Allah, 82) - 8. Azzedine Ounahi (24. Badr Benoun, 120), 4. Sofyan Amrabat, 15. Selim Amallah (21. Walid Cheddira, 82) - 7. Hakim Ziyech, 19. Youssef En-Nesyri (11. Abdelhamid Sabiri, 82), 17. Sofiane Boufal (16. Abdessamad Ezzalzouli, 66). Selecţioner: Walid Regragui.

Rezerve neutilizate: 12. Monir El Kajoui, 22. Ahmed Tagnaouti - 9. Abderrazzaq Hamedallah, 10. Anass Zaroury, 13. Ilias Chair, 14. Zakaria Aboukhlal, 20. Achraf Dari, 23. Bilal El Khannouss, 26. Yahya Jabrane.

Spania:

23. Unai Simon - 6. Marcos Llorente, 16. Rodri, 24. Aymeric Laporte, 18. Jordi Alba (14. Alejandro Balde, 98) - 9. Gavi (19. Carlos Soler, 63), 5. Sergio Busquets (căpitan), 26. Pedri - 11. Ferran Torres (12. Nico Williams, 75; 22. Pablo Sarabia, 118), 10. Marco Asensio (7. Alvaro Morata, 63), 21. Daniel Olmo (25. Ansu Fati, 98).

Selecţioner: Luis Enrique. Rezerve neutilizate: 1. Robert Sanchez, 13. David Raya - 2. Cesar Azpilicueta, 3. Eric Garcia, 4. Pau Torres, 8. Koke, 15. Hugo Guillamon, 17. Yeremy Pino, 20. Dani Carvajal. Arbitru: Fernando Andres Rapallini; arbitri asistenţi: Juan Pablo Belatti, Diego Yamil Bonfa (toţi din Argentina); al patrulea oficial: Raphael Claus (Brazilia) Cartonaşe galbene: Laporte (77), Saiss (90).

 

Știre în curs de actualizare

-------------------------------

Echipele de start

Maroc: Bono - Hakimi, Aguerd, Saiss, Mazraoui- Amrabat, Amallah, Ounahi - Boufal, En-Nesyri, Ziyech

Rezerve: Aboukhal, Attiat-Allal, Benoun, Cheddira, Dari, El Khannous, El Yamiq, Ez Abde, Hamdallah, Jabrane, Munir, Sabiri, Tagnaouti, Zaroury

Antrenor: Walid Regragui

Spania: Unai Simon - Marcos Llorente, Rodri, Laporte, Jordi Alba - Gavi, Busquets, Pedri - Ferran Torres, Asensio, Dani Olmo

Rezerve: Azpilicueta, Balde, Carvajal, Fati, Garcia, Guillamon, Koke, Morata, Pino, Raya, Sanchez, Sarabia, Soler, Torres, Williams

Antrenor: Luis Enrique.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel