Maroc avertizează Portugalia. Nu vrea să se oprească în sferturile de finală ale CM 2022, anunță selecţionerul Regragui
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Marocul nu vrea să se oprească în sferturile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2022, a avertizat vineri selecţionerul Walid Regragui, cu o zi înaintea meciului cu Portugalia, informează Reuters. 

Marocul este prima naţională arabă care atinge această fază a competiţiei şi a egalat cea mai bună performanţă a unei selecţionate africane la Cupa Mondială.

'Am realizat deja lucruri extraordinare, dar credem că nu este suficient, vrem să mergem mai departe. Noi am arătat deja că toţi analiştii au greşit când au vorbit de şansele Belgiei şi Spaniei. Toţi au crezut că vom pierde împotriva acestor echipe', a declarat Regragui într-o conferinţă de presă.

Marocul a câştigat grupa sa după ce a remizat cu Croaţia şi a învins Belgia şi Canada, apoi a eliminat în optimi de finală Spania la lovituri de departajare. Toate aceste rezultate au avut însă un preţ, unul dintre cei mai importanţi fundaşi ai echipei, Nayef Aguerd, fiind incert pentru meciul de sâmbătă din cauza unei probleme la coapsă, în timp ce alţi oameni de bază, căpitanul Romain Saiss şi mijlocaşul Sofyan Amrabat, sunt şi ei incerţi.

'Nu vom căuta scuze, suntem aici într-o misiune'

'Nu vom ascunde faptul că suntem obosiţi. Dar când ajungi atât de departe în turneu, trebuie să te bazezi pe toţi cei din echipă. Deci, dacă Nayef nu poate juca, atunci altcineva va trebui să-i ia locul. Nu vom căuta scuze, suntem aici într-o misiune', a spus selecţionerul, ce a fost numit cu doar trei luni înainte de Cupa Mondială.

Regragui a indicat că mai mulţi fotbalişti au venit în Qatar nerefăcuţi după accidentări şi au fost nevoiţi să joace în aceste condiţii.

'Nu aţi văzut Marocul la 100% din potenţial, dar suntem puternici din punct de vedere mental', a adăugat el. Selecţionerul este convins că fanii din tribune vor fi foarte importanţi:

VEZI ȘI - Croaţia - Brazilia, duel în sferturile CM 2022

'Energia este extraordinară. Oamenii se identifică cu noi. A fost extraordinar să vedem că poporul nostru este fericit, dar pentru noi lucrul important rămâne o şansă de a scrie istorie.' El a subliniat că Portugalia va fi un adversar formidabil: 'Este o mare provocare împotriva uneia dintre cele mai bune echipe din lume. Ei ar putea alinia două sau trei echipe de clasă la această Cupă Mondială.'

'S-ar putea ca ei să fie ceva mai proaspeţi ca băieţii noştri. Nu sunt sigur dacă Cristiano Ronaldo va juca, dar sper că nu o va face. E unul dintre cei mai mari fotbalişti din toate timpurile şi aş fi încântat dacă nu va juca împotriva noastră', a adăugat tehnicianul.

Vezi și - Selecționerul Portugaliei către jurnaliști: Lăsaţi-l pe Cristiano Ronaldo în pace

"Lăsaţi-l pe Cristiano Ronaldo în pace", a cerut vineri, într-o conferinţă de presă, selecţionerul naţionalei Portugaliei, Fernando Santos, în contextul polemicilor legate de cel mai celebru fotbalist al echipei sale, scrie Reuters.

Cristiano Ronaldo a fost supărat când nu a fost titular în meciul Portugaliei cu Elveţia (6-1), dar discuţia despre statul său de rezervă a fost complet normală şi este timpul ca lumea să înceteze să se concentreze pe această problemă, a declarat vineri Fernando Santos.

Federaţia portugheză de fotbal a asigurat joi că Ronaldo, căpitanul naţionalei, nu a ameninţat că va părăsi echipa.

Portugalia va întâlni sâmbătă în sferturi de finală surprinzătoarea echipă a Marocului, iar Santos, vizibil frustrat, s-a străduit să explice ce s-a întâmplat în culise pentru a rezolva problema.

"El (Ronaldo) nu mi-a spus niciodată că vrea să părăsească echipa noastră naţională. Este timpul să nu mai vorbim despre asta... Este timpul să-l lăsăm pe Ronaldo în pace şi să recunoaştem ce a făcut pentru fotbalul portughez", a spus Santos. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel