Conform surselor DCNews, printre parlamentari se poartă negocieri intense, mai ales după ce co-președintele PNL, Vasile Blaga, i-a amenințat cu sancțiuni pe liberalii care nu au participat la votul din Senat pentru cazul Șova.
Vezi aici detalii: Vasile Blaga: PNL va lua măsuri față de senatorii care au lipsit de la votul pentru Dan Șova
Viitoarele dezertări din PNL au în spate un calcul simplu făcut de parlamentarii opoziției. Aceștia au început să realizeze că venirea la guvernare este un obiectiv tot mai greu de atins. Spre deosebire de 2012, când căderea Executivului era clară și a condus la un val de plecări din tabăra puterii, acum nu sunt semne că majoritatea parlamentară va fi răsturnată.
Cum în viitorul Parlament vor fi mai puțini deputați și senatori, unii liberali se tem că vor rămâne până atunci în opoziție, după care nici nu se vor mai regăsi pe listele pentru următoarea Legislatură. Astfel, aceștia se gândesc să schimbe acum tabăra și să stea la putere până la viitoarele alegeri, pentru a-și putea negocia din alte poziții viitoarele funcții.
Ca să-și consolideze majoritatea fragilă din Senat, PSD este dispus să primească parlamentari din rândurile opoziției. Votul în cazul lui Dan Șova - 66 "pentru" şi 72 "împotriva" cererii DNA - a demonstrat încă o dată că majoritatea puterii încă funcționează în Camera Superioară, dar este fragilă, astfel că social-democrații nu sunt împotriva ”recrutărilor”.
Citește și: Senatorul Sebastian Grapă trece de la PNL la UNPR
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general