Legea IDD. Asigurările, schimbare esenţială de la 1 octombrie. Călin Rangu: Omul este pus pe primul loc
Călin Mihai Rangu, director în cadrul Direcției Supraveghere, Control Intermediari și Reguli de Conduită din ASF, a explicat, la DC News, ce se va schimba în domeniul asigurărilor de la 1 octombrie.
Călin Mihai Rangu, director în cadrul Direcției Supraveghere, Control Intermediari și Reguli de Conduită din ASF, a explicat, în cadrul unui interviu acordat DC News, despre modificările pe care le va aduce intrarea în vigoare, de la 1 octombrie, a Legii IDD privind distribuţia în asigurări şi ce va schimba prevederile acesteia în relaţia dintre asigurat şi asigurator.
“După 2008, după marea criză care a afectat sistemul bancar dar şi pe cel de asigurări, au apărut noi reglementări, noi directive europene, regulamente. Iar protecţia consumatorului a trecut pe prim plan. Pentru că, dacă oamenii sunt mulţumiţi de asigurator, şi stabilitatea pieţei creşte. Dacă firma de asigurări are banii, dar oamenii sunt nemulţumiţi şi nu-şi primesc despăgubirile la timp, atunci degeaba are bani pentru că încrederea slăbeşte, piaţa nu se dezvoltă, asigurările nu funcţionează.
Directiva pune pe primul loc omul, consumatorul
Legea menţionează chiar acest lucru: înaintea profitului companiei, aceasta trebuie să se gândească la om. […] De exemplu, vor fi obigaţi să vă prezinte produsul de asigurare pe două pagini, în care să apară foarte clar excluderile. Până acum, când vi se vindea un produs vi se spunea ce frumos este, cum vi se rezolvă toate problemele, iar când apărea riscul, undeva pe la excluderi scria că nu sunteţi asigurat”, a explicat Călin Mihai Rangu.
Urmăreşte, aici, informaţiile oferite de către Călin Mihai Rangu:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News