Lege carantină şi izolare - articolul care va fi ELIMINAT. PSD, anunţ
PSD, prin vocea preşedintelui interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, a anunţat că va elimina un articol care a stârnit revoltă din legea carantinei şi izolării.
"A fost o discuţie destul de amplă în jurul carantinării bunurilor. Au fost diverse soluţii, pornind de la situaţia în care există agenţi de decontaminare, până la situaţia în care bunurile ar putea fi izolate undeva, dacă nu există agenţi de decontaminare. Dacă discutăm de COVID, aici nu se pune problema asta, pentru că o suprafaţă infectată cu COVID poate fi dezinfectată destul de uşor cu substanţe aflate la îndemâna oricui.
Dezbaterea continuă şi cred că în final vom propune ELIMINAREA acestui articol care se referă la carantinarea bunurilor, pentru a evita orice discuţie. În momentul de faţă, pe COVID nu e nevoie de această măsură. Pentru alţi agenţi patogeni nu am găsit în momentul de faţă o soluţie care să poată fi cuprinsă în lege pentru ca dreptul de proprietate să fie respectat", a declarat Robert Cazanciuc la Sinteza Zilei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News