Într-o dimineață, un american a uitat brusc 20 de ani din viața sa. Amnezie provocată de STRES. "Era furios. Întreba de ce era bătrân și gras"
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 10 sep 2021, 23:29
WhatsApp
Într-o dimineață, un american a uitat brusc 20 de ani din viața sa. Amnezie provocată de STRES / Foto: Pixabay
Un american a uitat brusc tot ce s-a întâmplat cu el în ultimii 20 de ani.

Daniel Porter, un american în vârstă de 36 de ani,  a avut parte de un adevărat șoc atunci când s-a trezit într-o dimineață din iulie 2020 și și-a dat seama că nu își mai amintește nimic, scrie The Sun. S-a trezit alături de soția sa Ruth, în vârstă de 37 de ani, pentru a descoperi că habar n-avea unde este sau cine stătea lângă el.

Crezând că a fost răpit și simțindu-se foarte confuz, Ruth a trebuit să încerce să-l convingă pe soțul ei că este de fapt soția lui. Bărbatul a încercat să evadeze de propria lui casă de frică. Locuind în Texas, Daniel își mai putea aminti părinții, dar nu-și amintea de întâlnirea cu soția, de căsătorie, de sarcina femeii iubite sau de cumpărarea primei lor case. De asemenea, nu și-a amintit de fiica sa Libby, în vârstă de 10 ani. Când s-a trezit Daniel, a fost convins că trăiește în anii 1990 și a crezut că trebuie să se pregătească pentru școală. 20 de ani de amintiri din viața au dispărut peste de noapte, dintr-o dată. Bărbatul lucrează și acum pentru a-și reface amintirile. Nu are niciuna între anii 2000 și 2020.

„S-a trezit într-o dimineață și pur și simplu nu știa cine sunt sau unde este. Din fericire, eram la ferma părinților săi, astfel încât aceștia au putut confirma că eu sunt soția lui și el i-a crezut, dar habar nu avea că are o fiică și se speria de câinii noștri. Era furios când se uita în oglindă. Întreba de ce era bătrân și gras”, a povestit soția sa. 

Ce diagnostic a primit bărbatul

Daniel Porter a fost dus la spital, iar medicii l-au diagnosticat cu amnezie globală tranzitorie, o întrerupere bruscă și temporară a memoriei. Această formă de amnezie este o afecțiune neurologică rară, care, în cele mai multe cazuri, este întâlnită la persoanele de vârstă mijlocie sau la bătrâni.

Familiei i s-a spus să se aștepte ca Daniel să-și recapete memoria în 24 de ore, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Bărbatul încă încearcă să se recupereze și să-și întoarcă amintirile înapoi. Se crede că stresul a declanșat pierderea memoriei lui Daniel.

G Ad:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri
DCBusiness.ro
DCBusiness.ro
DCMedical.ro
DCMedical.ro
StiriDiaspora.ro
StiriDiaspora.ro
DefenseRomania.ro
DefenseRomania.ro
Spectacola.ro
Spectacola.ro
Astrosens.ro
Astrosens.ro