Încă o victimă a accidentului de la Tulcea a decedat în această dimineaţă. Bărbatul în vârstă de 20 de ani fusese adus alături de alţi trei răniţi în Capitală. Tânărul era în comă, avea multiple răni, iar doctorii spun că nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
El se afla împreună cu un alt bărbat în maşina care s-a rupt în două. El a fost adus, vineri, la Spitalul Universitar. Cel de-al doilea bărbat este şi el în stare gravă, la terapie intensivă.
Opt persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte şapte au fost rănite în accidentul petrecut, joi seară, pe DN22 E 87, în dreptul localităţii tulcene Cataloi.
Un tânăr de 21 de ani, din Tulcea, aflat la volanul unui autoturism BMW care se deplasa pe drumul european 87, în afara municipiului Tulcea, a vrut să depăşească o maşină Audi, condusă de un bărbat de 30 de ani, şi, întrucât nu a păstrat o distanţă laterală corespunzătoare, a acroşat-o.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european