IGPR: Aproape 800 de sancţiuni contravenţionale pentru proprietarii de autoturisme înmatriculate în alte state
Poliţiştii de la Direcţia Rutieră au aplicat aproape 800 de sancţiuni contravenţionale, au ridicat 41 de permise de conducere şi 37 de certificate de înmatriculare, în cadrul unor acţiuni de verificare a modului în care proprietarii autoturismelor înmatriculate în alte state respectă legislaţia privind circulaţia pe drumurile publice din România.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române transmis duminică AGERPRES, aproape 1.600 de poliţişti rutieri au verificat aproape 19.500 de autovehicule, dintre care 2.898 înmatriculate în alte state.
În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 10.193 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 9.699 pentru nerespectarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice. Din totalul acestora, 776 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Totodată, au fost reţinute 819 permise de conducere, 41 aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Tot în cadrul acţiunii, au fost reţinute 327 de certificate de înmatriculare, 37 dintre acestea aparţinând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Dintre certificatele de înmatriculare reţinute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, în 14 cazuri s-a constatat lipsa inspecţiei tehnice periodice şi în alte 18 lipsa asigurării răspunderii civile auto. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News