Dacă te îmbraci așa ți se poate interzice să urci în avion
Află în articol ce reguli vestimentare trebuie să respecți atunci când zbori cu avionul.
I s-a întâmplat unui fotomodel, unui medic și unui hairstylist, alături de mulți alți pasageri ai companiilor aeriene: să li se reproșeze felul în care sunt îmbrăcați sau chiar să li se refuze îmbarcarea într-un avion din cauza alegerile lor vestimentare.
Olivia Culpo, un model și fostă Miss Univers, a trebuit să-și acopere sutienul sport negru și pantalonii scurți de ciclism cu un hanorac înainte de a se îmbarca într-un zbor American Airlines către Cabo San Lucas, în 2022, scrie CNN.
Tisha Rowe, un medic din Houston, a criticat, de asemenea, una dintre companiile cu care a zburat la un moment dat pentru un incident din iulie 2019 în care i s-a cerut să-și acopere ținuta florală „prea revelatoare” cu o pătură în timpul unui zbor din Jamaica spre Miami.
Un alt incident foarte mediatizat a avut loc pe un zbor Alaska Airlines în august 2021, când poliția a escortat un pasager care purta pantaloni scurți negri și un crop top.
Dar care sunt regulile de fapt?
Totuși regulile vestimentare rămân a fi neclare în cazul multor companii aeriene. Ambiguitatea cu privire la ceea ce înseamnă termeni precum „corespunzător”, „obscen” și „ofensiv”, oferă angajaților companiilor aeriene oportunitatea să aleagă cu ușurință cine poate zbura, în funcție de cum văd ei lucrurile.
Nick Leighton, un expert în etichetă din Manhattan și co-fondator al podcast-ului „We You Raised by Wolves?”, observă, de asemenea, că ceea ce este considerat acceptabil sau adecvat variază foarte mult între zonele geografice pe care le deservește compania aeriană.
Compania aeriană, Hawaiian Airlines oferă însă mai multe detalii. În conformitate cu Regula 13, nu sunt permise la bord persoanele îmbrăcate în: pantaloni foarte scurți, si ai picioarele goale, îmbrăcămintea care este „obscenă sau vădit ofensatoare pentru alții”. De asemenea, precizează că îmbrăcămintea trebuie să „acopere partea superioară a trunchiului” – dar clarifică faptul că sunt permise maiourile și unele topuri.
Mary Jo Manzanares a explicat de ce vi se poate interzice îmbarcarea inclusiv din cauza alegerilor dumneavoastră vestimentare. Potrivit ei, mulți pasageri nu sunt conștienți de riscul unor probleme în timpul zborului care pot izbucni de la, să zicem, un slogan aparent inofensiv pe un tricou. De aceea, personalul de la sol și însoțitorii de bord urmăresc să abordeze orice potențiale probleme cu mult înainte de decolare.
„Trebuie să ai ca prioritate rezolvarea lucrurilor la sol, asigurându-te că nu există agresiuni. Când mergi la 9.000 de metri (altitudine), este posibil să ai conversații cu pasagerii sau glume, sau comentarii nepotrivite între pasageri, la care se adaugă puțin alcool și s-ar putea să ai o aterizare neprogramată. Și nimeni nu vrea asta”, a spus Manzanares, fostă însoțitoare de bord.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News