Robert Cazanciuc: Legea Anastasia a scăzut cu 20% numărul accidentelor mortale produse de șoferi drogați sau băuți
În cele 9 luni de zile de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia a scăzut numărul de decese cauzate de șoferi băuți sau drogați cu 20 % comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, anunță inițiatorul legii, senatorul Robert Cazanciuc.
Într-o postare pe Facebook, senatorul Cazanciuc atrage atenția asupra legii și face ”Un Apel la Siguranță Rutieră în Această Vacanță de 1 Mai și Paști".
În timp ce românii se pregătesc pentru o pauză binemeritată în această vacanță prelungită de 1 Mai și Paști, atenția este îndreptată către siguranța rutieră. Echipe de voluntari și-au început intervențiile pe Autostrada Soarelui, distribuind pliante informative despre Legea Anastasia și consecințele severe ale încălcării acesteia. Polițiștii rutieri au fost și ei prezenți, înmânând materiale explicative șoferilor care se îndreaptă către destinațiile de pe Litoral. Mesajele de precauție sunt afișate și pe panourile publicitare de pe autostradă, iar hotelierii, patronii de restaurante și marile rețele de magazine de pe Malul Mării Negre se alătură campaniei de conștientizare.
”Nu conduceți dacă ați consumat alcool sau droguri ori nu aveți permis, a avertizat senatorul Robert Cazanciuc. Nu-i lăsați nici pe cei ce lângă voi să comită o astfel de imprudență. Dacă produceți în aceste condiții accidente mortale, Legea Anastasia prevede pedeapsa închisorii cu executare. Fără excepții.
Lansez acest apel către toți românii, dar în special către cei care pleacă la drum în această vacanță prelungită. Este un prilej de relaxare și de distracție, iar tentațiile sunt mari.
Nu folosiți mașina ca pe o armă
Nu folosiți mașina ca pe o armă. Gândiți-vă de două ori înainte să vă urcați la volan, fie că veți consuma alcool sau substanțe interzise ori nu aveți drept de a conduce. Gândiți-vă de două ori nu doar la viețile altora, ci și la ale voastre. #LegeaAnastasia vă trimite la închisoare.
Mulțumesc tuturor celor ce susțin această campanie națională de conștientizare a efectelor Legii Anastasia, voluntarilor, Ministerului Afacerilor Interne, Poliției Rutiere, reprezentanților stațiilor de carburanți MOL, Rompetrol și OMV, reprezentanților hotelurilor și restaurantelor și ai Asociației Marilor Rețele Comerciale. Sper ca împreună să reușim să detronăm România, după șapte ani, de pe locul 1 în Europa la numărul de morți pe șosele.Toți aceștia și mulți alții au făcut ca în cele 9 luni de zile de la intrarea în vigoare a Legii Anastasia să scadă numărul de decese cauzate de șoferi băuți sau drogați cu 20 % comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut!Aș vrea să mulțumesc în mod special Poliției Române care a crescut în mod semnificativ numărul de acțiuni de informare și control”, și-a încheiat mesajul senatorul Robert Cazanciuc.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News