Berbec
Îți dorești ceva, dar va fi greu să le spui celorlalți ce anume. Îți este frică de reacțiilor lor, așa că alegi să amâni momentul.
Taur
Ți se cere să muncești mai mult, să îți eficientizezi timpul. Iar tu nu mai ai energie nici măcar pentru sarcinile actuale.
Gemeni
Ești pus să alegi între promisiunile făcute prietenilor și datoria față de familie. Ți-ar conveni să te distrezi, însă știi bine că nu îți va ieși.
Rac
Ești capabil să gestionezi orice situație neprevăzută, fapt ce îți va aduce multă vizibilitate. Superiorii te vor aprecia și se vor gândi la o promovare.
Leu
Ți-ai dori să ai mai mare influență asupra oamenilor din preajma ta, parteneri sau colaboratori, dar, astăzi, orice efort în acest sens va fi în zadar.
Fecioară
Urăști să fii vizibil, să vorbești în public sau să primești laude. Astăzi vei fi nevoit să susții o idee în fața unui număr mare de oameni.
Balanță
Nu te înțelegi cu nimeni, nici acasă și nici la serviciu. Ești în permanență contrazis sau pus la punct fără nicio explicație.
Scorpion
Un amic îți cere sprijinul și tu știi că, data trecută când l-ai ajutat, te-a dezamăgit. Nu îți dai seama cum să procedezi corect de data aceasta. Nu mai ai încredere.
Săgetător
Vei fi acuzat că ești arogant și vanitos. Știi bine că depinde doar de tine cât de mult te lași afectat de aceste vorbe din partea cunoscuților.
Capricorn
Te neliniștește faptul că unii oameni au mai multă experiență ca tine într-un domeniu. Te străduiești să cauți soluții de dezvoltare personală.
Vărsător
Alergi după cai verzi pe pereți astăzi. Ești suspicios și paranoic și riști să devii și ridicol dacă vei crede toate teoriile conspirațiilor fără a face verificări.
Pești
Nimeni nu este obligat să îți poarte de grijă, deci nu le mai reproșa persoanelor dragi că nu le pasă de tine și că te neglijează.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- De ce nu e bine să câștigi tot din prima ca tânăr dansator. Exemplul care se aplică în multe domenii
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent