Data publicării:

Rusia, criză de personal în industria de petrol și gaze din cauza mobilizării de război

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa Foto: FreePik
Sursa Foto: FreePik

Industria rusească de petrol şi gaze a avut un rol crucial în finanțarea invaziei din Ucraina, dar aceasta se confruntă acum cu un deficit de personal, iar mobilizarea pentru război a accentuat o criză demografică mai veche.

Alegeri prezidentiale 2024

Conform analiștilor și agențiilor de recrutare specializate în industria petrolului și gazelor, companiile energetice care, în trecut, ofereau celor din Rusia cele mai competitive salarii și oportunități de carieră, se confruntă acum cu o concurență acerbă din partea armatei și a producătorilor de armament. Doar bonusul acordat unui soldat recrutat pentru luptele din Ucraina este echivalent cu salariul anual al unui angajat obișnuit din sectorul petrolului și gazelor.

Este adevărat că această criză de personal nu este un fenomen nou în Rusia, fiind înregistrată de aproape două decenii, ca urmare a declinului populației active. Colapsul natalității din anii '90 este principalul factor care a contribuit la această problemă, iar pandemia de COVID-19 a adus noi dificultăți. Totuși, invadarea Ucrainei a accentuat și mai mult această problemă, amplificând efectele negative asupra pieței muncii.

Conform unui studiu recent al Băncii Centrale a Rusiei, deficitul de personal afectează acum întreprinderile din toate domeniile economiei. Deși sectorul petrolier și al gazelor pare să rămână stabil, este posibil să se resimtă consecințe pe termen lung.

"Deficitele de personal afectează chiar şi cele mai bogate industrii. Sectorul de petrol şi gaze îşi permite să atragă angajaţi graţie salariilor mari, însă statul concurează prin oferirea de contracte în armată", a declarat Alexei Zakharov, preşedintele firmei de recrutare online Superjob.ru.

Potrivit Kasatkin Consulting, o firmă de consultanță rusă și fosta subsidiară a grupului Deloitte din Moscova, sectorul rusesc de petrol și gaze se confruntă în prezent cu un deficit de personal de aproximativ 40.000 de angajați. Numărul anunțurilor de angajare postate online în primul trimestru al acestui an de către industria de petrol și gaze din Rusia a crescut cu 24% în comparație cu aceeași perioadă a anului trecut. În plus, companiile caută nu doar angajați cu pregătire în domeniu, ci și muncitori necalificați, susțin datele platformei de recrutare hh.ru.

"Industria are locuri de muncă vacante pentru electricieni, şoferi, mecanici, sudori, maşinişti, muncitori necalificaţi, manageri de vânzări, ingineri şi personal de vânzări", spune directoarea de comunicare la hh.ru, Anna Osipova.

Pentru a-și largi baza de recrutare, unele companii au adoptat o politică de tipul "adu un prieten și te recompensăm"

De-a lungul timpului, industria de petrol și gaze a fost recunoscută ca fiind cel mai generos angajator din Rusia, oferind salarii care depășesc cu mult media națională, conform calculelor Bloomberg. În primele două luni ale anului, salariul mediu nominal în sectorul de petrol și gaze a fost de aproximativ 125.200 de ruble (echivalentul a aproximativ 1.340 de dolari).

Cu toate acestea, această sumă nu mai poate rivaliza cu beneficiile oferite de armata rusă pentru soldații pe bază de contract. În plus față de prima națională oferită la semnarea contractului, în valoare de 195.000 de ruble, fiecare regiune din Rusia acordă noilor recruți o primă suplimentară la semnarea contractului, ceea ce poate duce la un total de până la un milion de ruble pentru aceștia.

"Concurenţa cu salariile din forţele armate şi complexul militar industrial a avut cu siguranţă un impact, asupra forţei de muncă disponibile pentru industria rusească de petrol şi gaze", spune Dmitry Kasatkin, partener la Kasatkin Consulting.

Având în vedere că salariile nu mai sunt de ajuns pentru a atrage noi angajați, companiile rusești din sectorul petrolului și gazelor, care deseori operează în regiunile îndepărtate din zona arctică, au început să ofere și alte avantaje și beneficii.

Potrivit anunţurilor postate pe hh.ru, un lucrător care își desfășoară activitatea în Siberia sau în zona arctică poate beneficia de "trei mese calde pe zi" și de controale medicale regulate suportate de angajator. Unii angajatori oferă chiar și stimulente asemănătoare celor din perioada URSS, cum ar fi "cadouri de Anul Nou pentru copii" și vacanțe în stațiunile companiei.

Pentru a-și largi baza de recrutare, unele companii au adoptat o politică de tipul "adu un prieten și te recompensăm", oferind un bonus cuprins între 50 și 100 de dolari pentru fiecare nou angajat recomandat. Deși, conform standardelor occidentale, suma poate părea modestă, în Rusia reprezintă minimul necesar pentru a-și asigura hrana pentru o lună. Cu toate acestea, sectorul de petrol și gaze din Rusia se confruntă cu dificultăți în atragerea tinerilor calificați. Acest lucru determină companiile să se îndrepte către angajarea persoanelor mai în vârstă, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel