Galatasaray vrea să renunțe la Moruțan. Unde va ajunge internaționalul român
Okan Buruk, noul antrenor al echipei Galatasaray Istanbul, are în plan împrumutarea românului la un alt club din campionatul Turciei.
Decizia vine în urma unor probleme cu raportul dintre jucătorii turci și cei internaționali, stabilit de reprezentanții Superligii Turciei prin regulamentul impus în cadrul campionatului.
Galatasaray are deja 13 jucători străini în lot, în acest moment: Muslera, Boey, Omar, Marcao, Nelsson, Van Aanholt, Luyindama, Cicâldau, Moruțan, Diagne, Mostafa, Gomis, Sekidika.
Din cauza faptului că noul antrenor al echipei plănuiește aducerea în lot a 7 jucători, clubul este nevoit să renunțe la o parte dintre străini. Reconstrucția lotului vine după un sezon dezastruos, în care s-a clasat pe locul 13 din 20 în campionat.
Galatasaray nu vrea să renunțe definitiv la mijlocașul român, care mai are contract până în vara anului 2026 și ia în considerare doar un împrumut la o altă echipă din campionatul Turciei.
Pe 30 iunie, în direct la Digi Sport, Victor Becali a anunțat că Olimpiu Moruțan și Alex Cicâldău vor fi evaluați în stagiul de pregătire de către noul antrenor al echipei turce.
Olimpiu Moruţan, probleme de adaptare la Galatasaray şi din cauza limbii: Uneori ia masa singur...
Fostul antrenor al lui Galatasaray Istanbul, Domenec Torrent, a dezvăluit că Olimpiu Moruţan nu se înţelege cu colegii săi de la Galatasaray pentru că nu vorbeşte altă limbă în afară de română.
La flash-interviul de după meciul cu Malatyaspor, Domenec Torrent (59 de ani) a fost întrebat despre absența lui Moruțan. Antrenorul spaniol a părut iritat de întrebare și a lăsat de înțeles că românul nu a prins lotul din cauza concurenței acerbe din vestiar.
"Nu înțeleg de ce mă întrebați special de Moruțan. Astea sunt întrebări despre jucători care nu reușesc să joace constant. Ați văzut meciul cu Dinamo Kiev (n.r. Moruțan a fost integralist). Văd în fiecare zi ce se întâmpă pe teren sau la antrenamente.
Atât Moruțan, cât și Bariș (n.r. Bariș Yilmaz) se antrenează extraordinar. Nu am nimic de reproșat legat de antrenamente. Așa cum am mai spus, trebuie să exclud 5 jucători la fiecare meci, nu este ușor. Toți merită să joace", a explicat Torrent, potrivit Sporx.
"Acum câteva zile, Moruțan lua masa de unul singur în Florya, poate fi dificil să comunici cu el. Nu știe decât româna, iar uneori nu îl are alături pe translator.
În afară de faptul că este un profesionist, toată lumea vrea să îl ajute pentru că este un băiat bun. Am auzit că îl ignorăm pe Moruțan, de parcă nu ne-ar mai interesa de el. Sunt lucruri foarte absurde.
Le-am mai explicat înainte, nu am nicio problemă cu nimeni. Cu atât mai puțin cu jucătorii tineri. Cu cât dau mai mult, cu atât suntem mai alături de ei", a mai adăugat Torrent
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News