Data publicării:

Florin Piersic Jr., spectacol maraton. Sute de oameni au venit să-l vadă

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp
Aproximativ 500 de clujeni au participat, luni seară, la Opera Naţională din Cluj, la spectacolul Freak Show, un one-man-show scris, regizat şi interpretat de Florin Piersic Jr. 

Actorul Florin Piersic Jr., care în piesa de teatru Freak Show interpretează 13 personaje diferite, a declarat, înainte de spectacol, că este încântat să revină la Cluj, un loc special în sufletul său, unde a mai jucat piesa şi în noiembrie anul trecut.

'Joc acest spectacol de doi ani şi jumătate şi am fost plecat şi în câteva oraşe din afară, pentru a juca pentru comunităţi de români din Canada, Franţa, şi am reacţii foarte bune. Dar există câteva spectacole pe care le pun acolo, într-un loc mai special al sufletului meu, şi spectacolul de la Cluj de pe 2 noiembrie e în categoria aceasta. E un public foarte receptiv, e un public cald, e altfel', a spus Florin Piersic Jr.

El a adăugat că prin piesa respectivă încearcă să facă terapie prin râs. 'E un spectacol de teatru la care 90% din cele două ore ale sale se râde. Cred foarte mult în terapia aceasta prin râs, râsul colectiv, care face foarte mult bine', a menţionat Piersic Jr. Premiera absolută a spectacolului Freak Show a avut loc pe 7 decembrie 2013 şi piesa a fost prezentată şi publicului român din Germania (Koln), Canada (Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal), Belgia (Bruxelles - Centrul Cultural BOZAR), Franţa (Toulouse - Theatre de la Comedie), Marea Britanie (Londra - Leicester Square Theatre).

În România, Freak Show a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internaţional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad - Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (Bucureşti - Premiul Special al Juriului, secţiunea Off), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galaţi). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel