Data publicării:

Ungaria respinge propunerea UE de a trimite consilieri militari în Ucraina

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

”Este periculos și pentru Ungaria”, își argumentează ministrul de Externe al Ungariei, respingerea propunerii Uniunii Europene.

Șeful diplomației ungare, Peter Szijjarto, a afirmat că țara sa a respins noua propunere venită din partea Uniunii Europene privind desfășurarea de consilieri militari europeni în Ucraina pentru coordonarea activității de pregătire a soldaților ucraineni, întrucât un astfel de demers comportă riscul escaladării războiului, citat de MTI, scrie Agerpres.

În acest context, ministrul de Externe al Ungariei a evocat că, în 2022, UE a decis să instruiască soldați ucraineni pe teritoriul statelor membre ale blocului comunitar, amintind că Ungaria a decis atunci să nu pună la dispoziție soldați sau finanțare pentru aceasta și a respins misiunile de instruire pe teritoriul ungar.

Dar Ungaria nu a încercat să împiedice alte state membre să ia parte la respectiva inițiativă, a menționat el.

De atunci, însă, la nivelul UE a fost avansată ”o propunere extrem de periculoasă” privind trimiterea de consilieri militari în Ucraina pentru a îndeplini sarcini de coordonare, în plus față de prelungirea mandatului de doi ani al misiunii amintite, a declarat Szijjarto, adăugând că aceasta comportă riscul escaladării războiului.

”Este periculos și pentru Ungaria, căci escaladarea... se produce mai întâi în vecinătate, nu la mii de kilometri distanță”, a remarcat el.

”Nu putem susține propunerea în forma sa actuală”, a spus Szijjarto, menționând că Ungaria - care exercită în prezent președinția semestrială, prin rotație, a Consiliului UE - a solicitat o revizuire a acesteia.

Ungaria caută să dea în judecată UE în legătură cu amenzile privind politica de migrație

Guvernul maghiar se pregătește să acționeze în judecată Comisia Europeană pentru recuperarea fondurilor pe care Budapesta le-a cheltuit pentru ”protecția” la graniță împotriva migrației, a declarat astăzi un oficial de rang înalt.

Această amenințare este cea mai recentă evoluție în conflictul tot mai profund dintre UE și guvernul Ungariei privind politicile de imigrație și azil ale acestuia.

Ministrul ungar pentru Afaceri Europene a fost instruit să negocieze cu Comisia Europeană pentru a rezolva problema, care a dus la o amendă de 200 de milioane de euro pentru încălcarea regulilor blocului în ceea ce privește acordarea azilului.

Șeful de cabinet al prim-ministrului Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat într-o conferință de presă: ”În ultimii ani, Ungaria a cheltuit o sumă echivalentă cu 2 miliarde de euro pentru protecția graniței externe Schengen, fără a primi nicio contribuție din partea Uniunii Europene."

”Dorim să recuperăm aceste cheltuieli prin mijloace legale, așa că suntem pregătiți chiar să dăm în judecată Comisia Europeană”, a mai spus el. Citește articolul complet aici.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel