Data publicării:

Doctoratul profesional, o noutate în învățământul superior. Ce este și de ce universitățile sunt reticente / video

Autor: Elena Aurel | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @freepik

Prof. univ. dr. habil. Laura Comănescu, Prorector Programe de studii și practica studenților, Universitatea din București, și prof. univ. dr. habil. Constantin Marius Profiroiu, Prorector Relații Internaționale, Academia de Studii Economice, au vorbit despre implementarea doctoratului profesional în România. Potrivit acestora, universitățile din Consorțiul Universitaria vor lua o decizie cu privire la adoptarea acestui tip de doctorat, în funcție de legislația și politica publică. Unele universități înclină să rămână axate pe doctoratul de cercetare, dar nu exclud posibile doctorate profesionale.

Alegeri prezidentiale 2024

Prof. univ. dr. habil. Laura Comănescu a explicat diferența dintre doctoratul profesional și cel de cercetare, oferind un exemplu din Italia, unde doctoratul profesional era realizat la cererea firmelor pentru proiecte practice.

„O altă noutate este doctoratul profesional. Este o dispută între cele două tipuri de doctorat. Încă nu există o imagine foarte clară, ce este doctorat profesional, ce este doctorat de cercetare propriu-zisă. Care ar fi noutățile în această privință?”, a întrebat Sorin Ivan, decan, director al revistei Tribuna Învățământului. 

„Noi, la Universitatea din București, am mers anul acesta numai pe doctorat de cercetare. Încă nu avem nici legislația, nici o metodologie la nivel național, ce se va întâmpla, peste 4-5, ani când acești doctoranzi care ar fi intrat pe ruta profesională.... Ce s-ar fi întâmplat cu ei.

Deci am mers numai pe doctorat de cercetare, pe doctorat științific. Așa este croită și Universitatea, cu un sector de cercetare avansat. Eu am fost în Italia, cu mult timp în urmă, la o universitate, și acolo aveau acest doctorat profesional.

Ca să vă dau un exemplu din domeniul meu, Geografia, o firmă solicitase universității să-i ajute cu un proiect pentru o autostradă, deci legat de geologie și relief. Firma dădea o bursă, firma finanța această cercetare, iar tema, în final, era un studiu de fezabilitate. Deci era un doctorat strict comandat de o firmă pentru a realiza ceva practic.”, a spus prof. univ. dr. habil. Laura Comănescu. 

 

3. -imagine fara descriere- (laura-comanescu-si-constantin-marius-profiroiu_15994900.jpg)

 

Cum stau lucrurile la ASE

Prof. univ. dr. habil. Constantin Marius Profiroiu a subliniat că este necesară o politică publică clară în spatele legii. Deși Universitatea din București a luat deja o decizie, ASE, în cadrul Consorțiului Universitaria, va căuta cea mai bună soluție cu sprijinul Ministerului. Potrivit acestuia, ASE înclină să adopte aceeași direcție ca UB, optând pentru doctoratul de cercetare, dar nu exclude posibilitatea de a avea doctorate profesionale, în conformitate cu legea.

„Cum priviți această distincție, domnule prorector? Cum stau lucrurile la ASE?”, a întrebat Sorin Ivan. 

„Când faci o lege, trebuie să ai în spate o politică publică. Cei care au făcut legea trebuie să ne spună exact ce au vrut să ne dea ca mesaj: doctorate profesionale, doctorate de cercetare științifică.

Colegii de la UB deja au luat o decizie. Cred că deciziile se iau de comun acord, în Consorțiul Universitaria, și soluția nu e decât una: să respectăm legea. Cu ajutorul celor de la Minister, vom vedea cea mai bună soluție pentru noi. Noi înclinăm spre aceeași opțiune ca și colegii de la UB, asta nu înseamnă că nu putem avea doctorate profesionale, conform legii.", a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Marius Profiroiu. 

 

Ce universități fac parte din Consorțiul Universitaria

„Trebuie să precizăm că universitățile dumneavoastră, Universitatea din București și ASE-ul, și alte universități din România, Universitatea Babeș-Bolyai, Universitatea Cuza din Iași, Universitatea din Timișoara fac parte din Consorțiul Universitaria.", a spus Sorin Ivan. 

„Suntem nouă universități, am fost cinci. Acum sunt și colegii din Craiova, Sibiu, Constanța și Galați.”, a spus prof. univ. dr. habil. Constantin Marius Profiroiu la emisiunea „DC Edu", de pe DC News, DC News TV și Părinți și pitici.

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel