Ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti, Rim Kap-soo, a citat din imnul României: Aceste două versuri arată exact calea pe care ţările noastre o urmează
Ambasadorul Republicii Coreea la Bucureşti, Rim Kap-soo, a afirmat, miercuri, că respectă România pentru "rolul său esenţial pe flancul estic al lumii libere" şi pentru rezistenţa pe care ţara noastră a avut-o de-a lungul istoriei.
Diplomatul a fost gazda unui eveniment organizat cu ocazia zilei naţionale a ţării sale.
Rim Kap-soo a amintit vizita preşedintelui Iohannis la Seul, în această primăvară.
"În aprilie, la Seul, cei doi preşedinţi ai noştri au fost de acord să existe o cooperare mai intensă în privinţa rezilienţei lanţului de aprovizionare, pentru a diversifica legăturile comerciale şi a consolida investiţiile de ambele părţi, în special în domenii strategice precum Energia, Apărarea şi Infrastructura", a punctat el.
Totodată, ambasadorul a arătat că ţara sa va susţine proiectul României de reactoare modulare mici de la Doiceşti.
"Coreea de Sud va fi unul dintre cei mai de încredere parteneri ai României în efortul de a atinge obiectivul naţional privind securizarea surselor de energie şi viitorul economic", a afirmat el.
În ceea ce priveşte colaborarea în domeniul Apărării, diplomatul sud-coreean a spus că Hanwha Aerospace va construi o fabrică "făcând ca România să devină hub regional, integrând firme româneşti în lanţul global de aprovizionare al companiei".
"Cum am subliniat de atâtea ori, ţările noastre au multe lucruri în comun. Suntem popoare reziliente, care au trăit bune şi rele în istoriile noastre, au înfruntat multe greutăţi şi şi-au croit o cale ireversibilă către democraţie şi prosperitate economică", a punctat Rim Kap-soo.
El a citat două versuri din imnul României: "Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soarte/ Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume". Aceste versuri, a arătat diplomatul, "arată exact calea pe care ţările noastre o urmează".
"Coreea îşi consolidează parteneriatele şi solidaritatea cu ţările cu mentalităţi similare (...) Pentru Coreea şi România, între Europa şi Asia, nu este suficient să fim doar prieteni buni. Trebuie să devenim cei mai buni prieteni", a evidenţiat Rim Kap-soo.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News