Data actualizării:
Data publicării:

Dezbaterea vicepreședinților din SUA. Cine a câștigat dintre Tim Waltz și JD Vance /video

Autor: Alexandru Negrici | Categorie: Stiri
WhatsApp
FOTO: Reuters
FOTO: Reuters
Într-un climat politic tot mai tensionat și polarizat, dezbaterea vice-prezidențială din 2024 între senatorul din Ohio, JD Vance, și guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, a reprezentat o schimbare binevenită: o demonstrație de fair-play politic, rară de când Donald Trump a ajuns în vârful Partidului Republican, în 2016. 

Cei doi candidați și-au păstrat calmul, au fost respectuoși unul față de celălalt și au concentrat atacurile asupra candidaților la președinție, nu asupra persoanelor din fața lor. Într-o dezbatere care probabil nu va influența drastic cursa electorală, Vance și Walz au pus accentul pe diferențele de politici, oferind o imagine mai civilizată a dialogului dintre oamenii de stat.

Senatorul JD Vance a fost imaginea unui politician republican tânăr, pentru prima dată de la dezbaterea vicepreședinților din 2012, aducând un ton politicos, în comparație cu candidatul la președinție, Donald Trump. Spre deosebire de Trump, Vance nu a pocit numele vice-președintei Kamala Harris și a folosit un limbaj adecvat, adresându-se adversarului său cu respect. În același timp, Vance a evitat să abordeze direct detalii biografice incomode despre Walz, concentrându-se mai degrabă pe aspectele politice.

Tim Walz, deși mai puțin confortabil pe scenă la începutul dezbaterii, și-a revenit treptat. El l-a acuzat pe Donald Trump de minciuni și de ignorarea experților, ceea ce, în viziunea sa, afectează grav democrația americană. Guvernatorul din Minnesota a criticat puternic refuzul lui Trump de a recunoaște rezultatele alegerilor din 2020 și a avertizat că această atitudine ar putea să submineze din nou procesul electoral în 2024.

Deși una dintre moderatoarele CBS a început dezbaterea cu o întrebare despre conflictul în creștere dintre Israel și Iran, majoritatea discuțiilor s-au concentrat pe probleme interne. Subiecte precum securitatea frontierelor, drepturile la avort, criza locuințelor și violența armată au fost abordate pe larg. În timpul discuțiilor despre imigrație, Vance a criticat dur administrația Biden, concentrându-se pe rolul Kamalei Harris în gestionarea crizei la frontieră. În replică, Walz l-a criticat pe Trump, pentru că a împiedicat adoptarea unui proiect bipartizan de securitate la frontieră, doar pentru a păstra această problemă ca un instrument de campanie.

FOTO: USA TODAY NETWORK via Reuters Connect

Subiectele unde s-a făcut diferența: Tentativa de lovitură de stat a lui Trump și dreptul la avort. Violența armată, fără soluții clare de combatere

Unul dintre cele mai intense momente ale dezbaterii a avut loc atunci când Walz l-a întrebat pe Vance dacă Trump a pierdut cu adevărat alegerile din 2020. Vance a evitat un răspuns direct, preferând să se concentreze pe viitor: „Tim, sunt concentrat pe viitor.” Walz a reacționat imediat: „Aceasta este o evitare de răspuns condamnabilă.” Vance a încercat să minimalizeze evenimentele din 6 ianuarie 2021, subliniind că, în cele din urmă, Joe Biden a devenit președinte, iar Donald Trump a părăsit Casa Albă.

Cu toate acestea, Walz nu a lăsat subiectul să dispară și a adus în discuție costurile umane și politice ale încercării lui Trump de a anula rezultatele alegerilor. „140 de ofițeri de poliție au fost bătuți în acea zi, iar mai mulți au murit ulterior,” a spus guvernatorul din Minnesota. „Democrația este mai importantă decât câștigarea unor alegeri.”

Problema avortului a fost un alt punct de divergență major în dezbaterea dintre cei doi candidați. Vance a susținut că Statele Unite sunt o țară diversă și că legile privind avortul ar trebui să fie lăsate la latitudinea statelor. „Avem o țară mare și diversă, iar California are o viziune diferită asupra acestei probleme decât Georgia,” a explicat Vance. Pe de altă parte, Walz a susținut că această problemă nu poate fi fragmentată la nivel de stat, fiind o chestiune de drepturi fundamentale ale omului. El a menționat creșterea mortalității materne în Texas ca un exemplu al consecințelor restricțiilor dure asupra avortului.

În ciuda abordării mai prudente a lui Vance, dezbaterea a subliniat clar diferențele de viziune între cele două partide. Walz a evidențiat, de asemenea, faptul că Minnesota, statul cu votanți predominant conservatori pe care îl conduce, a restabilit normele din Roe v. Wade, punând din nou femeile în controlul propriului corp, pentru că nu și-a folosit funcția cu scopul de a realiza o campanie împotriva drepturilor femeilor, finanțată de organizații religioase, așa cum s-a întâmplat în statele conduse de republicani.

Un moment rar de consens a avut loc atunci când cei doi candidați au discutat despre violența armată din America. Ambii au fost de acord că este o problemă gravă, care afectează în special școlile. Cu toate acestea, soluțiile lor propuse au rămas divergente. Vance a sugerat că politica actuală a frontierei contribuie la această criză, în timp ce Walz a respins ideea și a încercat să mențină conversația concentrată pe problema armelor în sine. „Uneori, problema e reprezentată doar de accesul mult prea ușor la arme,” a afirmat Walz.

FOTO: Reuters

Sondaj. Cine a câștigat dezbaterea - ambii candidați au ieșit cu procente în plus

Dezbaterea vice-prezidențială s-a încheiat într-un mod neobișnuit pentru politica americană din ultimii ani - cu o notă de cordialitate. Cei doi candidați au dat mâna, au schimbat câteva cuvinte și au fost alături de soțiile lor, o imagine de unitate și respect rar întâlnită în politica modernă americană.

Dezbaterea a avut un ton surprinzător de pozitiv, iar sondajele post-dezbatere au indicat o diviziune minimă în rândul telespectatorilor cu privire la cine a câștigat, spre deosebire de dezbaterea precedentă dintre Harris și Trump, unde majoritatea covârșitoare a americanilor au considerat că fostul președinte a fost înfrânt, dar și în comparație cu dezbaterea de vara trecută dintre Biden și Trump, care a dus la ieșirea oficială din cursă a actualului președinte, în urma prestației slabe a democratului.

Conform unui sondaj realizat de CBS News imediat după dezbatere, 42% dintre telespectatori au considerat că Vance a câștigat dezbaterea, în timp ce 41% l-au văzut pe Walz drept câștigător. 17% dintre cei care au urmărit dezbaterea au evaluat-o ca fiind un meci egal. Sondajul televiziunii care a organizat dezbaterea sugerează, deci, că niciunul dintre cei doi candidați nu a reușit să se impună categoric.

Unul dintre cele mai surprinzătoare aspecte ale dezbaterii, în comparație cu modul în care s-a derulat restul campaniei, a fost faptul că nu doar Walz, dar și Vance a fost perceput ca fiind „rațional” de majoritatea telespectatorilor. Reamintim că JD Vance este printre singurii candidați la postul de vicepreședinte cu o popularitate negativă, din istoria modernă a SUA. Conform sondajului, 74% dintre cei care au urmărit dezbaterea au considerat că Walz a avut un ton rezonabil, comparativ cu 65% în cazul lui Vance. În schimb, 35% dintre respondenți au descris tonul lui Vance ca fiind „extrem”, față de doar 26% pentru Walz.

Pe parcursul dezbaterii, Walz a fost perceput ca având un avantaj clar pe subiectele legate de avort (62% dintre respondenți au considerat că Walz a făcut o treabă mai bună în a aborda această temă, comparativ cu 38% în cazul lui Vance), sănătate (59% pentru Walz vs. 41% pentru Vance) și a fost perceput egal cu Vance în ceea ce privește conflictul din Orientul Mijlociu (50% fiecare).

Vance, pe de altă parte, a fost văzut ca având un avantaj pe teme precum imigrația (52% dintre telespectatori l-au considerat pe Vance mai convingător față de 48% pentru Walz) și economia (51% pentru Vance comparativ cu 49% pentru Walz).

Un alt aspect important al sondajului post-dezbatere a fost modul în care aceasta a influențat imaginea generală a candidaților în ochii publicului. Tim Walz și-a îmbunătățit semnificativ imaginea, 60% dintre respondenți având o opinie favorabilă despre el după dezbatere, comparativ cu 52% înainte de aceasta. În același timp, procentul celor cu o părere nefavorabilă despre Walz a scăzut de la 41% la 35%.

JD Vance a înregistrat și el o îmbunătățire a percepției publicului, dar într-o măsură mai mică. După dezbatere, 49% dintre respondenți aveau o opinie favorabilă despre Vance, în creștere față de 40% înainte de dezbatere. Procentul celor cu o părere nefavorabilă despre Vance a scăzut de la 54% la 47%.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel