Potrivit IŞMB, 224 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10, scrie Agerpres.
"Situaţia statistică generală arată că dintre cei 15.782 candidaţi prezenţi, 13.832 candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5, adică 87,64%. Dintre aceştia, 224 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10", precizează IŞMB.
Rata de participare
Rata de participare a fost de 98,61%, fiind 15.782 candidaţi prezenţi, dintr-un total de 16.004 elevi înscrişi.
La proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste sau egale cu 5 un număr de 14.602 candidaţi (92,37%), iar 898 au fost notaţi cu 10.
La proba de Matematică, 13.381 candidaţi (84,78%) au note peste sau egale cu 5, iar 791 au obţinut nota 10.
Niciun elev nu a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă
Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de luni, în intervalul orar 16,00 - 19,00, şi marţi, în intervalul orar 8,00 - 12,00. Acestea pot fi depuse/transmise şi prin mijloace electronice. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afişate pe 27 iunie.
Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Naţională şi 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afişată după finalizarea contestaţiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Motorina ar putea să dispară din benzinării: "Este o scădere uriașă”