Urmărește emisiunea live
E.ON a trimis clienților britanici ȘOSETE. Val de critici. Facturile la utilități, mai mari cu 56% din aprilie, arată prognozele
Autor: Doinița Manic | Publicat pe: 14 ian 2022, 17:58
WhatsApp
E.ON, criticat dur pentru că a trimis clienţilor britanici câte o pereche de şosete / Foto: Pixabay
E.ON, criticat dur pentru că a trimis clienţilor britanici câte o pereche de şosete / Foto: Pixabay
E.ON a fost criticat dur pentru că a trimis clienţilor britanici câte o pereche de şosete.

E.ON, al doilea furnizor britanic de utilităţi, a fost nevoit să îşi ceară public scuze, după ce a trivializat impactul crizei energetice asupra consumatorilor, înaintea unui moment la care facturile la electricitate ar urma să crească, transmite  gerpres, citând Bloomberg.

Compania E.ON Next a trimis o pereche de şosete fiecăruia dintre cei 30.000 de consumatori din Marea Britanie, pentru a-i încuraja să participe la campania de economisire a energiei demarată anul trecut. Aceste şosete au devenit un subiect fierbinte pe social media, într-un moment în care analiştii prognozează că facturile la utilităţi ale gospodăriilor ar putea creşte cu până la 56% începând din luna aprilie.

Explicațiile companiei


În replică, furnizorul de utilităţi şi-a cerut scuze pentru gestul său.

"Această activitate nu a fost concepută pentru a distrage atenţia de la actuala criză energetică. Campania a fost lansată anul trecut şi a fost concepută ca o modalitate amuzantă de a încuraja oamenii să să se gândească la diminuarea amprentei de carbon şi nu are nimic de a face cu provocările actuale cu care se confruntă consumatorii", a informat E.ON, într-un comunicat de presă.

E.ON Next este al doilea mare furnizor de utilităţi din marea Britanie care recunoaşte că a comis o gafă de marketing într-un moment în care consumatorii se confruntă cu explozia preţurilor la energie. Zilele trecute, SSE Energy Services, o divizie a Ovo Group, a fost obligată şi ea să îşi ceară scuze după ce a sugerat clienţilor să îşi strângă în braţe animalele de companie sau să mănânce ghimbir pentru a face economii la încălzire.

Mesajele neinspirate ale companiilor de utilităţi vin înaintea unui moment la care facturile pentru aproximativ 15 milioane de gospodării care acum beneficiază de un tarif standard urmează să crească. Începând din luna aprilie a acestui an, plafonul de preţ, care limitează tarifele percepute de furnizorii de energie, va creşte. Autoritatea de Reglementare din Marea Britanie (Ofgem) va anunţa peste câteva săptămâni care va fi noul plafon de preţ ce se va aplica de la 1 aprilie. Acest plafon este deja la un nivel record de 1.277 lire sterline (1.733 dolari), însă analiştii cred că ar putea creşte cu peste 50%, până la aproximativ 2.000 de lire sterline. Această înseamnă o lovitură de aproximativ 700 de lire sterline pentru buzunarul unei familii, într-un moment în care preţurile cresc şi în magazine.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?