Deloc surprinzător, mâna sa dreaptă este din nou în cărți, după fuziunea cu PNL. Viceprimarul Victor Tărtăcuță, de la sectorul 3, în mandatele lui Liviu Negoiță, încearcă să se impună în noul partid. Potrivit ziarului Ring, Tărtăcuță, poreclit "Mână Lungă”, avea atribuţii în ceea ce priveşte organizarea unei licitații în valoare de 110 milioane de euro, care risca să aducă sancțiuni la Bruxelles și întreruperea finanțărilor europene. Anunțul nu a fost publicat în Jurnalul european, iar ziariștii cred că motivul era legat de firmele vizate.
”Mai toţi patronii firmelor câştigătoare erau clienţi vechi ai primăriei, aceleaşi firme care primeau, de ani buni, zeci de milioane de euro din banii publici ai sectorului. Printre acestea se afla şi celebra Tehnologica Radion, al cărei patron este acum în arest, dar şi AB Construct SRL, a soţilor Bogdan şi Florina Gruia, aceştia din urmă fiind amici ai primarului şi ai lui Tărtăcuţă care, printr-o altă firmă, furnizaseră primăriei probabil cele mai scumpe coşuri de gunoi din Europa”, scrie Ring. Primăria Sectorului 3 a cumpărat, pe vremea când la "cârma" instituţiei se aflau edilul Liviu Negoiţă şi viceprimarul Victor Tărtăcuţă, în repetate rânduri, bănci stradale la preţuri colosale. Furnizorul băncilor a fost AA Marketing & Management, un SRL al familiei care deţinea, pe vremea aceea, şi AB Construct, firmă câştigătoare a licitaţiei din cauza căreia România a ajuns în atenţia UE, arată ziarul citat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Știi cine e tânăra din această fotografie restaurată? A contribuit decisiv la existența României / imagine completă în articol
- Ciolacu: Avem o veste bună pentru pensionari / Video
- Desființarea SIIJ, adoptată în ședința de Guvern. Proiectul o să fie înaintat Parlamentului
- Tot mai mulți tineri din România adoptă trendul "furry" și se transformă în "fursona". Sabina Rusescu: În SUA sunt oameni care se cred obiecte
- Povestea româncei care a devenit prima avocată din Europa și prima femeie din lume cu doctorat în Drept
- Pensionarii vor putea să-și ia talonul de pensie și biletele de tratament online, ne spune Daniel Baciu. Ce înseamnă digitalizarea Casei de Pensii și care este stadiul recalculării pentru septembrie
- Vine vara mai devreme. Elena Mateescu (ANM) a spus cum va fi vremea în weekend și săptămâna viitoare
- Mircea Badea: De ce nimeni nu a intervenit în cazul crimei din Crângași
- Aparat de zbor ucrainean prăbușit în România: totul a fost ținut secret. Bogdan Chirieac: Toată lumea s-a speriat. Trebuiau să anunțe în primul moment
- BANCUL ZILEI: Ce fel de bărbat vor femeile
- Cum să fii mai optimist printr-un gest simplu. Japonezii au studiat fenomenul și funcționează
- România, în topul mondial al Internetului rapid. Andi Cristea: Am folosit cele mai noi tehnologii să ajungem aici
- Frumusețile Bucovinei nu sunt exploatate turistic suficient. Contracandidatul lui Flutur, plan pentru Suceava