Edificată la inițiativa Primarului Daniel Florea, statuia care evocă personalitatea Reginei – mamă, emblematică pentru istoria neamului nostru este amplasată în imediata apropiere a Palatului Parlamentului, nu departe de Podul Izvor și a fost inaugurată chiar de Ziua Națională, în cadrul unui eveniment solemn, de înaltă ținută spirituală.
Ceremonia dezvelirii a debutat la ora 14:00 cu Intonarea Imnului Național, moment artistic susținut de Ana Stavri și Fanfara Electrecord. A urmat sfințirea monumentului de către un sobor de preoți, fiind rostite cuvântări de către Petru Gurău – Președintele asociației "Cultul Eroilor", filiala București și evocate fragmente sugestive din ultima scrisoare a Reginei Maria, prin aportul Trupei de Teatru a Centrului Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache" al Sectorului 5.
Cu o înălțime de 2 metri, așezată pe soclul din piatră cântărind 6 tone și modelată din 500 de kg de bronz, în registru realist, de sculptorul Anton Rațiu, statuia punctează în cotidian sobrietatea, eleganţa şi măreţia Reginei Maria.
„Am făcut ceea ce trebuia făcut: am adus-o pe Regina Maria înapoi acasă. Este Regina-mamă a tuturor românilor și testamentul de credință și de dragoste pe care l-a lăsat românilor trebuie respectat, onorat și iubit. Este probabil, cel mai important mesaj pe care ni l-a lăsat și merită din toată inima să o iubim de-a pururi. Cel mai important lucru pe lume este ceea ce lăsăm după noi și ce sentimente reușim să insuflăm copiilor noștri și generațiilor următoare. Regina Maria a lăsat 100 de ani de iubire pentru țară și pentru oameni și sper ca împreună, fiecare dintre noi, să lase aceste principii și aceste valori moștenire!," a declarat Daniel Florea, Primarul Sectorului 5.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- Bătrânica din Germania e istorie: Acum, toți samsarii merg la grădiniță! Nouă tactică pe piața auto second hand
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei