Abia întors din Norvegia, Marius Andrei, un tânăr de 25 de ani, a agresat sexual o studentă, pe o alee lăturalnică din Iași. Pentru că nu a putut avea o erecţie, individul i-a făcut sex oral victimei, iar apoi a tâlhărit-o, fugind cu portofelul şi cu telefonul acesteia, potrivit libertatea.ro.
Agresiunea s-a petrecut pe 18 decembrie, însă poliţiştii abia zilele trecute au reuşit să-l prindă pe atacator. Tânărul tocmai îşi condusese atunci iubita la serviciu în Iaşi şi se întorcea acasă, în localitatea Popricani, unde locuieşte.
Întâmplarea a avut loc în urmă zona Podul de Fier, imediat după ce tânăra a ieşit din casă şi a mers la un magazin din zonă să-şi cumpere ţigări şi alimente. Când a ieşit din magazin, a fost ţinută de gură, lovită şi înjurată, apoi târâtă pe o alee lăturalnică şi întunecoasă.Victima ieşise dintr-un magazin când individul a pus ochii pe ea. A urmărit-o câteva străzi, iar pe o alee întunecoasă i-a pus mâna la gură şi a lovit-o de mai multe ori.
Acesta a dezbrăcat-o şi a încercat să o violeze, însă nu a putut avea erecţie, astfel că s-a “mulţumit” să-i facă fetei cunilingus. În timpul agresiunii, tinerei i-au căzut telefonul şi portofelul din buzunar, iar Marius Andrei, hoţ recidivist, i le-a înşfăcat înainte să plece.
Victima a sunat imediat la poliţie şi a povestit cele întâmplate, însă poliţiştilor le-a fost destul de greu să-l identifice pentru că tânăra studentă nu-i văzuse bine faţa agresorului, din cauza întunericului.
Zilele trecute, Marius Andrei a fost ridicat de acasă de oamenii legii şi apoi arestat. El riscă să stea ani buni după gratii, faptele sale fiind încadrate la viol şi tâlhărie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Burmă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Camelia Csiki, despre campaniile online împotriva Regelui Mihai: Tinerii needucați cred ce le spun bunicii despre Ceaușescu
- Paradox pentru Vărsător de Paști. Daniela Simulescu: Sunteți între două lumi permanent
- Iohannis, la Washington să-și ridice premiul. Chirieac: Niciun motiv să cheltui banii contribuabilului