Prin pensionarea înainte de limită, guvernul lui Viktor Orban a comis o 'ingerință în dreptul la libertatea de exprimare' în cazul acestui înalt magistrat, acum în vârstă de 65 de ani, care a criticat politica conservatorilor aflați la putere, afirmă CEDO într-o decizie definitivă, confirmând o primă decizie din 2014.
'Curtea consideră în special că Andras Baka nu a beneficiat de dreptul de acces la o instanță', apreciind de asemenea că 'încetarea prematură a mandatului dlui Baka constituie o ingerință în dreptul său la libertatea de exprimare și s-a datorat opiniilor și a criticilor pe care le-a exprimat în mod public, ca profesionist, cu privire la aspecte de interes general'.
Citește și: Klaus Iohannis scapă de 11 magistrați. SURPRIZA de pe listă
Reforma care a făcut posibilă pensionarea înainte de limită a dlui Baka este un text de lege 'a cărui compatibilitate cu cerințele statului de drept este discutabilă', susține instanța de la Strasbourg, relatează Agerpres.
Fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 1991 până în 2008, Andras Baka a fost ales, în 2009, președinte al Curții Supreme din Ungaria de parlamentul de la Budapesta.
Or, între februarie și noiembrie 2011, el a criticat în mod public o serie de reforme lansate de Fidesz (partidul premierului Orban) ) de la venirea la putere în 2010, inclusiv cea privind scăderea vârstei legale de pensionare a judecătorilor, de la 70 la 62 de ani. Potrivit oponenților, această reformă însemna, de facto, o adevărată epurare a sistemului judiciar.
Baka a fost pensionat la 1 ianuarie 2012, cu trei ani și jumătate înainte de termenul normal de expirare a mandatului său, datorită instituirii noii Kuria (instanța supremă a aparatului judiciar ungar).
Deși ar fi avut dreptul la președinția Kuria, legea votată de parlament l-a împiedicat: era necesar să aibă cel puțin cinci ani de experiență ca magistrat în Ungaria, anii petrecuți în calitate de judecător al unei instanțe internaționale nu se puneau la socoteală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- Ce au făcut primarii USR în mandatele lor. Exemplele care spun totul despre edilii pe care i-ați ales