”În România, din păcate, în decursul ultimilor ani, s-a creat un sistem paralel de putere, îl numeam ocult în trecut, dar acum îi vedem componentele. Sistemul lua cele mai importante decizii, nu doar politice, ci şi în domeniul Justiţiei. Ce căutau la întruniri preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general, directorul şi adjunctul operativ al SRI? Nu ştiu dacă pagina a fost dată şi capitolul închis. Este şi rolul Parlamentului de a vedea ce s-a întâmplat. Părerea mea este că acest sistem paralel de putere în care au fost implicaţi sau nu conducători sau instituţii, au fost implicaţi până în acest moment. (...) Ni se pare firesc să existe o astfel de frăţie extinsă între persoanele care se întâlneau la un şpriţ şi luau hotărâri importante? (...) Aceste instituţii nu au ce căuta împreună la aceeaşi masă decât în situaţii instituţionale”, a afirmat Călin Popescu-Tăriceanu, la Antena 3.
Diferența dintre Parlament și Parchet în disputa alegerilor prezidențiale din 2009
Preşedintele Senatului subliniază că ancheta comisiei parlamentare privind posibilele fraude de la alegerile prezidenţiale din 2009 nu se va suprapune cu cea a Parchetului: ”Cei care apreciază că nu mai este nevoie de comisia parlamentară s-au pripit. Procurorul se va ocupa de aspectele penale. Parlamentul nu are acest rol, ci acela de a investiga chestiunile de ordin politic, consecinţele politice.”
[citeste si]
El a adăugat: ”Oameni mi-au adus deja informaţii relevante despre ce s-a întâmplat la alegerile din 2009. Gravitatea este crearea şi funcţionarea în România a acestui sistem de putere paralel cu puterea democratică. Oamenii de bună credinţă vin la vot şi dau votul celor de la care au aşteptări. Instituţiile democratice erau faultate de această frăţie a unor instituţii care luau decizii în locul instituţiilor alese de cetăţeni. Această situaţie nu poate fi tolerată. Încercăm să revenim la normalitate. A fost abuz de putere, corupţie de puterea”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Cum să treci corect pe „sub masă” - Sfântul Epitaf, în Vinerea Mare. Preotul Nicolae Crângașu: Așa se face
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Copiii din București merg degeaba în Herăstrău. Nicușor Dan: Când se va rezolva problema cu locurile de joacă
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Scandal la "spitalul reziștilor", Colțea. Nu au bani de medicamente, dar aduc firme peisagistice. Chirieac: E vorba despre reforma profundă a sistemului de sănătate din România