Australia se va confrunta în perioada următoare cu o nouă perioadă caniculară, pe măsură ce un val de căldură extremă înaintează pe coasta de est, informează agenţia DPA, relatează Agerpres.
Capitala ţării, Canberra, a ridicat alerta de incendii la nivel sever şi a emis o interdicţie totală privind aprinderea focurilor în condiţiile în care temperaturile au ajuns sâmbătă la 38 de grade Celsius.
Eforturile pentru curăţarea terenurilor care înconjoară regiunile masive afectate de incendii, situate la vest şi sud de Sydney, cel mai populat oraş din Australia, au continuat în weekend înainte de sosirea noului val de caniculă prognozat pentru luni şi marţi.
Risc sever de incendii
Se preconizează că riscul de incendii de vegetaţie va creşte la începutul săptămânii viitoare în condiţiile în care temperaturile vor urca la 43 de grade Celsius în vestul Sydney, potrivit Biroului de Meteorologie.
Aproximativ 70 de focare erau în continuare active sâmbătă în statul New South Wales (NSW) - a cărui capitală este Sydney - peste 30 dintre acestea fiind scăpate de sub control, după cum a declarat Shane Fitzsimmons din cadrul Serviciului Rural de Pompieri.
În total, 34.000 de kilometri pătraţi - o suprafaţă de dimensiunea Belgiei - au fost mistuite de flăcări în acest stat. Aproape o mie de locuinţe au fost distruse, iar nouă persoane au decedat, printre acestea numărându-se doi pompieri voluntari.
Pompierii acțiunează din greu
Pompierii au muncit din greu şi în perioada Crăciunului pentru a construi linii de control în jurul incendiilor, a precizat Fitzsimmons pentru Australian Associated Press.
Armata a fost chemată să ajute pompierii în lupta contra incendiilor masive care sunt în continuare active în apropiere de Sydney, conform unui anunţ emis vineri de Forţele de Apărare ale Australiei (ADF). Personalul militar specializat va fi dislocat la paisprezece centre de comandă ale Serviciului Rural de Pompieri (RFS) de pe întreg teritoriul statului NSW pentru a ajuta la coordonarea acţiunilor de combatere a incendiilor, a precizat ADF. Premierul Scott Morrison a declarat că personalul va folosi resurse ADF, precum buldozere şi transportatoare de apă, pentru a ajuta miile de pompieri de pe teritoriul NSW.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)