Un polițist bihorean, de 51 de ani, din cadrul Serviciului Rutier Bihor, a fost târât cu mașina de un șofer băut, scrie Bihon.ro. El a fost abandonat pe carosabil.
„Bărbatul care conducea autoturismul respectiv a oprit în afara părții carosabile, însă, ulterior, s-a pus în mișcare cu viteză redusă, moment în care polițistul, pentru a-l determina să oprească, a pus mâna pe brațul stâng al șoferului, prin geamul de la portiera stânga față, care era coborât.
Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, mărind viteza, fapt ce a determinat dezechilibrarea polițistului, care în cădere s-a prins cu mâna de volanul autoturismului. Șoferul nu a oprit autoturismul, deși polițistul i-a strigat de mai multe ori să oprească. Acesta a fost târât astfel pe o distanță de aproximativ 2-3 metri, pe partea carosabilă, iar apoi s-a rostogolit pe carosabil”, precizează comisar-șef IPJ Bihor, Alina Fărcuța.
Bărbatul a fost prins de polițiști la 7 km de locul incidentului.. El a fost reținut pentru 24 de ore. În urma cercetărilor, polițiștii au constatat că el nu avea permis și urcase băut la volan. Polițistul nu a suferit răni grave.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Știați că un singur stat din Europa are graniță terestră cu Africa iar 9 din 10 români răspund greșit
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Culmea prostiei în hipermarketuri. O decizie bizară pe care marii retaileri o iau și care stârnește furia românilor
- Horoscop 6-12 mai 2024: Zodia care s-a certat cu toată lumea. Daniela Simulescu: „Îți recomand mai mult pragmatism” /video
- Ploi abundente, grindină și vânt puternic în prima zi de Paști. Județele vizate de fenomenele meteo extreme
- Nu s-a mai întâmplat de 23 de ani în SUA. Adrian Mitroi: Inflația este lipicioasă, iar dolarul este prea tare
- De ce nu ni se arată cum se fac crenvurștii. Bulai: Am văzut cu ochii mei ce se întâmplă la o fermă de curcani / video
- Acuzații în presa austriacă: Dronele militare rusești folosesc AI dezvoltat cu Kaspersky
- SRI, mai necredincios ca Toma în noaptea de Înviere. Mesaj simpatic / foto
- O biserică de o frumusețe rară din România, construită în 1878, a ars în totalitate în noaptea de Înviere / foto